OPC-ul în control la târgul de la Polovragi

0
213

Comisarii de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Gorj a efectuat o serie de verificări cu ocazia târgului organizat la Polovragi de Sfântul Ilie.

Astfel, au fost verificaţi 18 operatori economici care îşi desfăşurau activitatea în târgul de la Polovragi şi care comercializau produse textile, articole de încălţăminte, jucării, dar şi produse alimentare.

Comisarii au urmărit dacă agenţii economici respectă prevederile legale de comercializare a produselor, în speţă, dacă produsele comercializate respectă termenele de valabilitate şi au afişate preţurile şi unităţile de măsură, dacă agenţii economici îşi desfăşoară activitatea în cadru legal şi dacă consumatorii sunt informaţi corect asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor prin traducerile obligatorii în limba română.

În urma controalelor, au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare de 9.200 de lei pentru neafişarea la locul de desfăşurare a activităţii, a denumirii, şi a sediului social, aşa cum au fost înregistrate în registrul comerţului, informarea incompletă a consumatorilor asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor sau serviciilor prestate şi pentru afişarea preţurilor în mode nevizibil şi într-o formă echivocă, greu de descifrat.

ALEXANDRU PREDA

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.