În urma implementării proiectului ROCRIS – Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român, în ji Mehedinţi, patru noi centre de eliberare a cazierului judiciar vor elibera certificate de cazier judiciar.
.Începând de luni, 4 noiembrie a.c., centrele de eliberare a certificatelor de cazier judiciar din Orşova, Strehaia, Vînju Mare şi Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, au devenit operaţionale. Persoanele fizice şi juridice din localităţile respective, precum şi din zona adiacentă vor primi, în sistem automat şi rapid, certificatele de cazier judiciar.
În prezent la nivel naţional se eliberează certificate de cazier judiciar prin intermediul Sistemului Informatic al Cazierului Judiciar Român – ROCRIS în peste 200 de ghişee special amenajate, activitate ce va fi extinsă şi în viitor pe măsură ce vor fi identificate noi spaţii şi tehnica necesară acestui scop.
Pentru persoanele care nu figurează cu menţiuni în Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român (ROCRIS) certificatul de cazier judiciar se eliberează “pe loc”,iar pentru persoanele care sunt cunoscute cu antecedente penale termenul de eliberare a certificatului de cazier judiciar, conform Legii 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, este de 3 zile de la data solicitării.