Liberalii gorjeni îşi evaluează prin intermediul unui sondaj, candidaţii pentru primăria Târgu Jiu, în urma căruia vor stabilii cine va intra în lupta electorală de anul viitor. Liberalii se vor bate pentru prima dată cu şanse de câştig, după ce au dat preşedintele României. În Gorj puterea este deţinută de 20 de ani de către PSD.
Sondajul va fi efectuat de casa Muşetescu , va începe saptamana viitoare şi va dura 20 de zile. Vor fi întrebaţi 800 de oameni ce părere au despre viitori candidaţi, dar şi despre contracandidaţii lor. Vor fi întrebări din care să reiese în primul rând ,notorietatea candidaţilor, încrederea pe care o au oamenii în ei, dar şi cât de corecţi cred că sunt. Marja de eroare va fi de 3,5%.
Cine sunt cei 5 candidaţi
La PNL s- au înscris 6 persoane care vor să candideze la primăria Târgu Jiu, una dintre ele s- a retras şi au rămas 5. Este vorba despre Marian Rotaru primar în funcţie în comuna Leleşti, fost membru PSD, a ajuns la PNL din postura de independent. Marcel Romanescu este fost deputat şi fost subprefect şi văzut cu o imagine publică curată, Niculina Mocioi este deputat ales pe listele PP DD, dar ulterior a plecat la PNL şi se bănuieşte că în spatele ei este Ionel Manţog, Victor Banţa este fost prefect şi este singurul care în aceasta perioadă de precampanie a venit cu câteva proiecte pentru Târgu Jiu, iar Marius Berca director Astra Asigurări şi copreşedinte PNL Târgu Jiu.
PSD a anunţat că pentru primăria Târgu Jiu îl va avea candidat tot pe Florin Cârciumaru, însă nu este 100% sigur. Acesta este implicat într un dosar de corupţie cu fondurie europene, iar în vară au avut loc percheziţii atât la el acasă , cât şi la primărie.
ecopolitic.ro
