Continuă ,,mâncătoriile” din USL Gorj. Ion Călinoiu şi Dian Popescu, ,,jupânii” Uniunii Social Liberale Gorjene ,,sar unu la gâtu’ altuia”, cel mai probabil din lipsă de ocupaţie sau lipsa actuală de ,,pârghii” în stânga şi dreapta. Când ,,nu joacă table” la Guvern sau în biroul Prefecturii de pe strada Victorie din Târgu-Jiu, la numerele 2-4, cei doi se gândesc ca dacă tot sunt ,,sponsorizaţi” din bani publici, nu ar strica puţin ,,circ” mediatic în care fiecare arată cât de corect, instruit sau competent este în detrimentul celuilalt.
Dacă ,,Lordul ipotetic al Olteniei”, Ion Călinoiu sare din când în când chiar la beregata lui Crin Antonescu, pentru că funcţia de vicepreşedinte PSD îi permite, preşedintele ,,legat la mâini” al PNL Gorj, Dian Popescu, azi cu ,,mâinile libere”, ,,gesticulează” doar către ,,duşmanul de alianţă” din Gorj şi asta pentru că nu este atât de ,,versat” şi apropiat de Ponta.
Dian, considerat de Călinoiu, un dictator politic
Călinoiu, ,,produs” al ,,secerii şi ciocanului” îi repoşează liberalului Dian că este un dictator pe linie politică, că nu ştie să construiască un partid şi îl sfătuieşte să nu se mai implice în acţiunile de distrugere ale instituţiilor publice. Asta e oarecum ciudat, pentru că o vorba din popor spune că de cele mai multe ori ,,hoţu’ strigă hoţii”.
,,Eu cu Dian Popescu, nu am ce discuta! El e certat totalmente cu legea, el şi în interiorul partidului e el şi numai el. El într-un mod demagogic este şi provoacă scandaluri în mass-media fără nici un fel de temei. Am spus foarte clar, este omul care nu este de nici un fel ceea ce reprezintă interesul partidului său, de a fi omul cu perspectivă şi este un partid cu perspectivă, îl trage înapoi, dar nu este omul care să îl construiască la nivelul proiectului USL. (…) Este omul care s-a aliat cu cei ce se feresc de lege, cu cei ce sunt certaţi cu legea, cu cei ce îşi urmăresc interesele şi bineînţeles, lucrurile acestea le cunoaştem foarte bine prin măsurile pe care le întreprinde în a organiza întâlniri secrete”, a precizat Ion Călinoiu, pentru Radio Târgu-Jiu.
Dian Popescu crede că Ion Călinoiu este ,,hipnotizat” de funcţia de vicepreşedinte PSD
Ca replică la acuzele care i-au fost aduse, Dian Popescu spune că Ion Călinoiu a fost luat de val de funcţia de vicepreşedinte de la nivel naţional şi că este foarte posibil să aibă şi probleme cu legea. Probabil din nou, vorba din popor are aplicabilitate.
,,Nici eu nu am înţeles care este problema dânsului. Am văzut că vorbeşte de instituţii, eu niciodată nu mi-am permis să vorbesc de instituţii! Ca atare îl las pe domnul Călinoiu să-şi spună punctul de vedere în interiorul PSD şi nu în interiorul PNL. Pe domnul Călinoiu cred că l-a luat valul puternic fiind numit pe la Bucureşti vicepreşedinte PSD, are impresia că e şi preşedinte PNL. A mai încercat să fie, îi mai spun încă o dată că nu e! PNL-ul are direcţia lui, dacă dânsul are o problemă cu USL la Gorj şi vrea să rupem această alianţă, nu ţine cont de Premierul Victor Ponta şi de relaţiile din interiorul USL este problema dânsului. (…) Dacă discută de persoane certate cu legea ar trebui să se uite foarte bine în problemele pe care le va avea, le are şi le va avea”, a replicat Dian Popescu.
Cât timp ei se ceartă şi se înghiontesc politic pentru interese, gorjenii locuiesc în continuare în cel mai ,,sărac şi pietros” judeţ din regiune şi ,,bagă bani, bagă bani”. Tot ei, alături de restul României sponsorizează fără rezerve ,,circul politic”, campionatul de table de la Guvern, papagali şi infractori, dar şi sforăitul din Parlament şi teritoriu.
Până lucrurile o să se schimbe radical, meltenii o să trăiască în continuare bine pe banii noştri, iar România o să continue să exporte griji şi probleme.