prezenta noastra

Aşa cum se întâmplă în fiecare an premergător ,,Zilei Jandarmeriei Române”- 3 aprilie,  Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți organizează în perioada 11 martie-03 aprilie 2014, mai multe activități subscrise campaniei ,,Jandarmeria pe înțelesul tuturor”.

Jandarmii din cadrul IJJ Mehedinţi au dat astfel startul mai multor competiţii sportive reunite sub egida ,,Cupa Jandarmeriei”. Competițiile sportive reunesc la start peste 150 de jandarmi din cadrul subunităților inspectoratului și se derulează pe următoarele secțiuni: șah, atletism, tenis de masă, concurs de minifotbal. Jandarmii au făcut șah mat după care trecut în spatele fileului la tenis de masă, în sălile special amenajate la reședința inspectoratului.

Concursurile sportive se realizează cu sprijinul Asociației Sportive ,,Cleante Davidogl”‘ iar ocupanții locurilor fruntașe vor fi premiați cu diplome și cupe într-un cadru festiv, în ziua de 03 aprilie 2014.

untitled-2