HAI SĂ-L AJUTĂM PE MIHNEA! EVENIMENT CARITABIL, LA SALA SPORTURILOR DIN TÂRGU-JIU, PE 27 IANUARIE

0
329

florin

Sub sloganul „Mihnea, sfârșitul nu-i aici!”, elevii Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” în colaborare cu tinerii de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu vor organiza o serie de acțiuni umanitare cu scopul de a strânge bani pentru colegul lor Mihnea Florin Vîlceanu, rămas imobilizat la pat după un stupid accident pe pârtia de schi. Mihnea are 17 ani, este elev în clasa a XI-a A, la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu. Viața lui Mihnea a luat o întorsătură dramatică în câteva secunde. Copilul a suferit un accident pe pârtia din Rânca, accident în urma căruia și-a fracturat coloana vertebrală și acum a rămas imobilizat la pat. Mihnea și familia sa au nevoie de bani pentru tratamentul de specialitate pe care copilul îl va primi la o clinică din străinătate.

Pentru a strânge banii necesari familiei Vîlceanu, elevii celor două colegii au decis, alături de profesori și părinți, organizarea mai multor evenimente caritabile. Primul eveniment va fi un meci de baschet caritabil care va avea loc la Sala Sporturilor în data de 27 ianuarie, de la ora 18.00. Intrarea în sală se va face în baza unui bilet. În pauza meciului, organizatorii au pregătit mai multe surprize muzicale și nu numai.

„Am foarte mulți prieteni, iar de când cu acest accident, foarte mulți oameni se gândesc la mine, ceea ce mă impresionează. Le mulțumesc tuturor! Vreau să merg din nou!”, a transmis Mihnea de pe patul spitalului.

Elevii sunt alături de Mihnea, se gândesc mereu la el și se roagă să se facă bine, tocmai de aceea au ales sloganul „Mihnea, sfârșitul nu-i aici!” De asemenea, apelăm la bunăvoința și solidaritatea dumneavoastră. Mihnea mai poate fi ajutat și prin donații. Vă punem la dispoziție două conturi bancare: – contul curent (IBAN): RO98 BRDE 200SV 0989951 2000, deschis la BRD pe numele Vîlceanu Marius Florin (tatăl lui Mihnea) – contul Asociației „Șansa de mâine” RO11 BTRLRO NCRT 0036735202 (asociație nonprofit implicată în sprijinul lui Mihnea).

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.