Se pare că trebuie să-i dau dreptate unui prieten de al meu cu care am avut o discuție interesantă despre viitorul acestei nații. Spunea omul că dacă guvernele noastre vor continua să pună pe ultimul plan importanța educației și artei, în viitorul nu prea îndepărtat, România se va alege cu o „generație beton prin care se va putea vedea ca prin sticlă”.
Mai spunea prietenul meu că guvernații sunt, în totalitatea lor, bolnavi, infestați cu un virus ce este mai periculos pentru națiunea română decât pentru ei, virus care se numește anti-cultură.
Așa și este. Excluderea culturii de pe agendele guvernelor nostre postdecembriste a devenit o realitate. Miniștrii și prim miniștrii noștri nu prea pronunță cuvântul cultură. Din această cauză și nu numai, cred că prietenul meu avea dreptate în ceea ce privește generația de „beton și sticlă” ce ne va urma. Autoritățile noastre se orientează din ce în ce mai mult spre aceasta considerând că doar supraimpozitarea coroborata cu scăderea importanței culturii, învățământului și artei ar putea scoate țara din criza economică și financiară în care se zbate. Realitatea ne arată că în acești 23 de ani au existat guverne care au minimalizat actul de cultură și altele care l-au redus aproape la zero. Cum poți să nu presupui așa ceva atât timp cât, în Ministerul Culturii, nu mai există departamentul care se ocupa de cultura scrisă?
Prin scrieri rămase pentru viitorime se poate reconstrui imaginea comunității românești actuale, așa cum facem noi cu comunitățile de acum o sută de ani și mai bine. Totalitatea vestigiilor materiale și spirituale păstrate fac imaginea societății dintr-o anumită perioadă de timp. Se pare că unii dintre guvernanții noștri nu știu acest lucru. De aceea îi întreb cum cred că în viitor va fi reconstruită imaginea spirituală a perioadei actuale? Cum va fi înțeleasă sau redescoperită această perioadă dacă viitoarea generație este „beton și sticlă”. Cum va putea o generație căreia i se servește 24 de ore din 24 de ore doar crize financiare și economice, precum și tot felul de calamități așa zis „intelectuale” de genul: manele, corupție, parvenire, hoții, jafuri, violuri, cătușe, etc. ? Cum va putea o generație „beton și sticlă” să redescopere perioada de timp în care noi cei de astăzi ne-am trăit traiul atât timp cât zi de zi canalele mass-media o îndobitocește evidențiind persoane ce tind să le devină noi idoli cum ar fi: mailații, becali, gheare, camatari…
Educarea noii generații a trecut pe locul secund, dacă nu terț, sau cine știe dacă nu mai jos de atât. De noua generație nu se mai ocupă aproape nimeni. Școala nu poate face totul, iar părinții aproape că nu mai au timp să se ocupe de odrasle din cauza grijilor în care se zbat și copleșiți de fuga zilnică pentru procurarea mijloacelor de subzistență.
Prietenul meu avea dreptate. Genarația viitoare „beton și sticlă” va fi una ca un sloi de gheață, rece. Generația „beton și sticlă” va fi una îndepărtată de actul cultural în sine, una care nu va ști și nu va cunoaște valorile spirituale ale neamului din care se trage. Nu lor le vom putea reproșa lor acest lucru. Nu ei sunt de vină că au devenit „beton și sticlă”. Greșeala este a celor care guvernează și pe a căror scară valorică școala, cultura și sănătatea nu mai prezintă importanță.
Nu înțeleg de ce li se reproșează dascălilor proastele rezultate la examenele de bacalaureat , admitere și alte genuri de concursuri la care participă elevii lor. Ce poți cere unor oameni care sunt prezenți în sala de clasă dar gândul lor este la nesiguranța zilei de mâine, la nebuloasa situație materială în care se zbat?
Modul în care li s-a apreciat munca și li s-au acordat recompensele i-a transformat pe mulți dintre dascăli în niște automate de transmitere a unor date cerute de o programă din care elevii nu înțeleg aproape nimic.
Modul în care generația tânără este îndobitocită de vedete gângave și bâlbâite ale radio-televiziunilor actuale și de lipsa de lecturare a unor tipărituri ale căror autori le sunt contemporani sau nu,este îngrijorător pentru noi, dar nu și pentru guvernanți. Lipsa de interes a guvernanților pentru cuvântul scris, așezarea de către aceștia la coada listei de interese a educației, spiritului și culturii va face, cu siguranță ca în viitor România să se aleagă cu acea generație de „beton și sticlă” de care spunea prietenul meu. O generație de beton (la cap) prin care se va vedea ca prin sticlă poate fi păcălită și condusă ușor.
Din această cauză mă și miră faptul că mai există ici și colo oameni politici care se implică în actul cultural. De aceea le sunt recunoscător celor care se implică și luptă pentru ca viitorul să nu se aleagă cu o „generație beton și sticlă”. Îi salut și le urez succes. Viitorimea va avea pe cine să prețuiască și să stimeze, iar ziua de astăzi se va vedea clară mâine. Oare guvernanții știu acest lucru? Este cultura o problemă pentru actualii guvernanți?
Dorel Lazăr
jurnalist independent
