Electric Fence, au fost în săptămâna care a trecut în permanenţă pe drumuri, joi 4 iulie au cântat pe scena Showcase a festivalului Rock For People din Hradec Kralove, Cehia, alături de nume celebre ca Papa Roach, Queens Of The Stone Age, Billy Talent, Gogol Bordelo. După un drum de 1.300 de km, au deschis duminică 7 iulie, ziua a treia a festivalului B’est Fest din Tunari, performând pe cea mai mare dintre scenele existente.
Ei au declarat ca nu-şi pot permite să se lase învinşi de oboseală, pe lângă concertele săptamanale în toată ţara, fiind ocupaţi cu ultimele retuşuri la primul lor album, care va apărea în luna septembrie şi se va numi “Voices From My Wardrobe”.
Electric Fence este una dintre trupele autohtone, ce s-au remarcat printr-un sound original, o fuziune de rock alternativ cu elemente electro şi influenţe etnice. Stilul aparte şi original cât şi melajul surprinzător şi atragător fac din concertele trupei Electric Fence un amestec de prospeţime şi energie debordantă, facându-i, făra excepţie, pe oricare dintre participanţi să-şi dorească să repete experienţa.