Decembrie înseamnă magie
Decembrie nu este numai prima lună de iarnă. Decembrie înseamnă magie, înseamnă stare de înălţare, bunătate, nicio altă lună a anului nu are atâta farmec şi atâta încărcătură emoţională. Jocul fulgilor de nea, strălucirea feerică a gheţii, creează o întreagă lume fantastică, o întreagă lume de poveste.
Şi povestea începe frumos, spre desfătarea celor mici, dar şi a celor mari, cu Moş Nicolae strecurându-se prin ferestre şi aşezând în ghetuţele curăţate de mâini harnice, dulciuri şi alte mici cadouri, dar şi nuieluşe frumos decorate, pentru atenţionarea prichindeilor ce nu au fost tocmai cuminţi.
Dar, de departe, cel mai important eveniment al lunii este marcat an de an, de Naşterea Fiului lui Dumnezeu – Crăciunul. Îmi amintesc şi acum, cu drag iernile copilăriei mele, petrecută într-o zonă de munte, absolut de basm, într-un sat din Munţii Mehedinţiului, unde zăpezile soseau pe la sfârşitul toamnei şi nu plecau de la noi, până târziu, uneori, aproape spre vară. Mi-l amintesc pe taica Ion, alegând cele mai frumoase nuiele de alun şi încondeindu-le frumos cu fum de lumânare şi ciucuri roşii.
O revăd pe bunica în cele mai frumoase straie de sărbătoare, ţesute şi cusute cu migală, la lumina palidă a lămpii, pregătind cuptorul în care, în urma jarului , se coceau cei mai frumoşi şi mai buni cozonaci şi cea mai bună pâine! Încă simt aroma colăceilor calzi, din care aburul se înălţa către văzduh a binecuvântare. Cea mai frumoasă amintire a mea este însă, cea a colindului.
Într-o revărsare de lumină albă, sub perdeaua fulgilor de nea, ca sub un ,,roi de fluturi albi,, prin nămeţii uriaşi, în prag de seară, îmbrăcaţi în straie populare de sărbătoare, începând cu ultima casă din cătun, se porneau hăulid, colindătorii. Ce bucurie imensă! Ce fericire simplă, exprimată în cuvinte calde! Nimeni nu dormea! La fiecare poartă din coşurile de nuiele, aburii calzi ai colăceilor se înălţau, făcându-şi drum prin noapte, către cerul plumburiu. ,,Ne daţi, ori nu ne daţi!,, şi bucuria dăruirii nu poate fi exprimată în cuvinte! Când se termina cu împărţitul colindeţilor, ceata, mărită, pornea până la cea din urmă casă, aici se opreau cu toţii mari şi mici şi veselia continua până aproape de zori.
Copil fiind, niciodată copilăria mea de la munte nu l-a cunoscut pe Moş Gerilă! La noi a existat mereu Moş Crăciun şi sania lui trasă de reni fantastici zburând prin noapte şi împărţind bucuria, au existat mereu brazii falnici cu podoabele dăruite de iarnă şi nu cadourile erau cele care ne bucurau sufletul, ci frumuseţea fără seamăn a acelor zile, presărate cu poveşti, oamenii simpli şi curaţi sufleteşte ai acelor locuri, cu obrajii lor plesnind de sănătate, cu hainele aspre şi calde, cu opincile frământând timpul şi zăpada.
Vă urez să reveniţi pentru câteva clipe la copilărie, să uitaţi urâtul de fiecare zi, să priviţi senini în sufletul vostru, ca să redescopriţi OMUL, să redescoperiţi dumnezeirea, farmecul de a trăi frumos şi drept, să primiţi aşa cum se cuvine Darul fără seamăn al lui Dumnezeu, făcut, nouă, muritorilor, prin Naşterea Fiului Său, Isus Cristos, într-u iertare şi mântuire!
Ioana Burghel
