Datoria istorică a Germaniei faţă de România, temă de dezbatere în Parlamentul European

0
656

Anul 1935 este momentul în care România şi Germania semnează un acord prin intermediul căruia se stabilea ca plățile dintre cele doua țări, provenind din schimbul de mărfuri şi din alte obligații de stat şi particulare, să fie efectuate prin cliring bilateral între Banca Naționala a României si Casa de Compensație Germană. Documentele existente semnalează o datorie a Germaniei din timpul celui de-al  Treilea Reich către România ce a ajuns în prezent la fabuloasa sumă de 18 miliarde de Euro. În lucrarea ,, Sistemul bănesc al leului şi precursorii săi”, volumul al II-lea, în anul 1944 soldul activ pentru România rezultat ca urmare a operaţiunilor de cliring depăşea 1 miliard mărci imperiale (Kiriţescu, S., Sistemul bănesc al leului şi precursorii săi, vol. al II-lea, pag. 503, cercetările din cadrul Academiei Române / INCE). Soldul este confiramt şi de documete externe: Arhiva Germaniei; numărul de registru din Berlin este: R 2/222; dosarul cuprinde ultimul extras de cont al Casei de Compensaţie precum şi toate tranzacțiile; Banca Reglementelor din Basel – Raportul de lucru nr.13 si 14 (p. 164 – 166).

În urmă cu an, economistul Radu Golban, cel care a descoperit existenţa acestei datorii istorice a lansat o petiţie online prin care se susţinea public recăpătarea acestei datorii de către statul român. Eforturile economistului nu au fost în zadar întrucât subiectul datoriei va fi pus în discuţie în Parlamentul European în data de 10 aprilie a.c. la Bruxelles.

Această temă, refuzată dezbaterii în Parlamentul României va fi susţinută de către Adrian Severin, membru al Parlamentului European, care va lansa seria de conferinţe ,,Cauzele euroscepticismului”, prima dintre acestea urmărind răspunsul la întrebarea: “Există o datorie a Germaniei faţă de România?”.

 

Alexandru Preda

untitled-2

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.