SCRISOARE FĂRĂ AREU
Când eram copil, credeam ca Steaua Polară e un fel lumânare aprinsă în catedrală, la care să te rogi şi luciul de oglindă al cerului îţi duce sania spre colinde.
Atunci veştile erau uimitoare: sărbătorile incendiaseră gerul, iar în ceasuri se instalase iarna. Toate lucrurile se odihneau, ca semn de nemurire. Îmi miroase şi acum a brad, iar în pivniţele sufletului încă mai ninge.
Eram cuminte, spuneam poezii la comandă, când tata mă lăuda neamurilor că am luat premiu şi răzgâiam mâţele care torceau somnul din sobă .
Îmi pare rău că nu o ascultam pe mama.
Se scutura iarna a lerui – ler. Pe la geamuri colindătorii biciuiau timpul, de tremura frigul ca varga. Când trăgeau de buhai, fugeau lupii din poveştile duse de fratele meu în oraş. Aburul cozonacului ne plutea prin casă. Cred şi acum că era o vrajă, strâns legată de focul din vatră, dar mai ales de mângâierea din mâinile mamei.
Mi-aduc aminte: într-un an, bradul ni l-a adus omul de serviciu de la ocol, pe-o sanie trasă de-un cal nărăvaş, dar care punea opor la nailoane. Sania a rămas înzăpezită trei nopţi la noi, iar calul l-am desfătat cu mere, aşa să prindă aripi şi promisiuni de aur.
Moşule, în fiecare an, mă rugam să mint somnul. Să te pândesc şi să ating sacul cu jucării. Să te conduc, cu vorba, până la sanie. Să mă pun pe bune cu renii şi într-un moment de nebăgare de seamă să mă agăţ de sanie, iar cândva, târziu, bătrân şi nesătul de copilărie, tu să-mi laşi moştenire sania, renii, barba, sacul şi bucuria de a dărui (costumul mi-l poate face o croitoreasă, care o cunoaşte pe mama, dar să-mi spui unde găsesc material roşu).
………………………………………………………………………………………………………………………………..
Cine spune că dorinţele nu se îndeplinesc! Am găsit material roşu şi bucuria de a dărui.
Datinile muşcă sărbătorile şi închipuirea durează cât toată copilăria. Dinspre Dunăre simt cum încă vântul mai suflă corăbii spre Polul Nord. Pe uliţă nici ţipenie, doar fiul meu împinge fulgii sub sănii şi leagă clopoţelul de palma vechiului an:
leru-i Doamne ler de şoapte
cad fulgi albi de mere coapte
în dinţii iernii de lapte
linu-i Doamne lin
leru-i Doamne lin…