Cei 7 beneficiari ai Casei de tip familial destinată protecției
rezidențiale a copiilor cu dizabilități Scoarța au participat,
duminică, 24 martie 2019, începând cu orele 14.00, la un eveniment
inițiat de către preotul parohiei Pișteștii din Deal, Ianăși Daniel,
derulat în cadrul concursului național catehetic „Hristos, sufletul
satului meu”. Proiectul derulat de parohia Budieni, intitulat “Parte
a satului meu”, urmărește promovarea vechilor tradiții gorjenești,
care se desfășurau în cadrul satului de odinioară.
Duminică, în curtea vechii biserici-monument istoric din Piștești,
ce datează din anul 1400, au fost prezentate vechi obiecte care erau
folosite în gospodăriile țărănești: ghergheful, vârtelnița, postava etc.
Beneficiarii serviciilor Casei de tip familial destinată protecției
rezidențiale a copiilor cu dizabilități Scoarța au asistat, alături de
alți copii din sat, la activități prin intermediul cărora au învățat cum
se țeseau carpetele oltenești, cum se torcea caierul de lână sau cum
se frământa pâinea în postavă. Cu acest prilej, copiii din cadrul
serviciului social menționat au participat în mod direct la fiecare
activitate în parte.
Copii au lăsat la biserică un dar de suflet, respectiv câteva pietre
de râu pictate de ei în cadrul activităților practice, desfășurate în
cadrul Casei de tip familial Scoarța.

Imi place acest website, sa mai postati.