Pompierii din carul ISU ,,Drobeta” au intervenit, în acest weekend, la 4 urgențe medicale și șase situații de urgență. Cadrele ISU ,,Drobeta” au stins cinci incendii, au îndepărtat pericolul provocat de căderea unei bucăți dintr-un acoperiș și au acordat primul-ajutor calificat mai multor persoane cu afecțiuni medicale.
Vineri, detașamentul de Pompieri Dr.Tr.Severin a intervenit, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la anvelope uzate, depozitate pe un teren viran din municipiul Dr.Tr.Severin, Calea Timișoarei. Incendiul a fost stins imediat de către pompieri, cauza probabilă a izbucnirii incendiului fiind determinată de crearea intenționată sau din culpă a condițiilor de a genera incendiul.
Sâmbătă, 14.06.2014, la ora 02.22, Pichetul de Pompieri Strehaia a intervenit, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale în comuna Bâcles, sat Smadovița. La incendiu s-a deplasat și SVSU Bâcles, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și trei voluntari, care a reușit să lichideze incendiul până la sosirea pompierilor profesioniști. Până la stingere, incendiul a cuprins acoperișul adăpostului de animale pe o suprafață de cca. 20 mp. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost determinată de folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
Autobuz defect în flăcări, pe centura municipiului Dr. Tr. Severin
Sâmbătă, 14.06.2014, la ora 14.32, Detașamentul de Pompieri Dr.Tr.Severin a intervenit,cu două autospeciale cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autobuz defect, care se deplasa pe centura ocolitoare a municipiului Dr.Tr.Severin, fiind tractat de un alt autovehicul. La sosirea pompierilor la fața locului, autobuzul era cuprins de flăcări în întregime. Pompierii au stins incendiul și au împiedicat extinderea acestuia la autovehiculul ce-l tracta. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost determinată de blocarea sistemului de frânare.
Tot sâmbătă la ora 18.14, Stația de Pompieri Vânju Mare a intervenit, cu o autospecială cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale și două depozite de cereale, în comuna Cujmir, sat Aurora. Până la stingerea incendiului, acesta a cuprins un pătul, o magazie, pe o suprafață de cca. 30 mp și un adăpost de animale, pe o suprafață de cca. 10 mp. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost determinată de un aparat de gătit în funcțiune, lăsat nesupravegheat.
O jumătate de oră mai târziu Detașamentul de Pompieri Dr.Tr.Severin a intervenit, cu două autospeciale cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Dr. Tr. Severin, pe Calea Tg. Jiului, la o magazie în care erau depozitate lemne de foc. Incendiul a cuprins numai 1,5 mc lemne de foc și a fost stins de pompieri înainte de a se extinde. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost determinată de depozitarea cenușii și a jarului nestins în apropierea materialelor combustibile.