Primăria Târgu Jiu susține înființarea Centrului Regional al Federaţiei Române de Tenis în municipiu
Conform unui comunicat de presă , viceprimarul Adrian Tudor a participat la finele săptămânii trecute la o întâlnire cu proprietarii de cluburi de tenis din localitate, la care a fost prezent şi vicepreşedintele Federaţiei Române de Tenis, Răzvan Itu, Maria Tudor, director general FRT și Simona Popescu, director marketing FRT. În urma întâlnirii, s-a luat în calcul realizarea unui Centru Regional de Tenis la Târgu Jiu pentru a veni în sprijinul tinerilor care doresc să obțină performanțe în acest domeniu, centrul deservind întreaga regiune a Olteniei.
„Noi, dar şi proprietarii de cluburi de tenis din municipiu, precum şi cei din FRT avem în vedere înfiinţarea unui Centru Regional al FRT, pentru regiunea Oltenia. Acest proiect este unul în dezbatere, iar Adunarea Generală a FRT va trebui să îl aprobe. El vizează o întreagă regionalizarea a activităţii, iar Primăria Târgu-Jiu şi-ar dori să existe aici acest centru pentru că, datorită proprietarilor de cluburi de tenis private, avem o extraordinară infrastructură pentru derularea acestui sport. Cluburile, prin proprietarii lor, au făcut investiţii masive. Pentru noi, un astfel de proiect ar însemna, competiţii naţionale şi chiar internaţionale la Târgu-Jiu, ar avea astfel de câştigat şi proprietarii unităţilor de cazare, ar fi un plus de imagine pentru municipiu, iar copiii care practică tenis, ar avea un acces mai uşor la experienţele celor din FRT şi la logistica acestora. Noi ne exprimăm disponibilitatea de a susţine acest proiect. Ideea aceasta a pornit din vara anului trecut, în urma unei competiţii de tenis care s-a ţinut la Târgu-Jiu”, a declarat viceprimarul municipiului Târgu-Jiu.
ecopolitic.ro
