Baladă dură cu garnitură de DNA

0
391

Am intrat în noul an
Păstoriți de Dacian,
Anul Nou ne-a pricopsit
Cu zăpezi și ger cumplit.

Klaus a știut de frig
Și-a zburat prin cap cârlig
În Florida la căldură
Când și strada îl înjură.

Toți românii au petrecut,
Evident cu ce-au avut,
Că în anul care-ncepe
Vor vota cum s-or pricepe.

Mâine-n zi de Sfântul Ion
La partid nu duc plocon
N-ai cui să plătești haraci
Că nu ști ce gafă faci.

Unii Ioni se duc acasă
Că partidele nu-i lasă
Să mai candideze o dată
Când sunt clasa răsuflată.

Alții au dosare grele
Cu demiteri și lovele
Și-ncurând vor fi culeși
Și predați și cei aleși.

Bate vânt electoral
Și la școală și-n spital
Și pe la deconcentrate,
Dreapta numai așa poate.

Dar vă spun ceva să știți
Nu vom trăii fericiți
Că la anu jumătate
Vor dubla dările toate.

Și de-aceea cât e bine
Mămăliga se cuvine
Și-un pahar de țuică tare
Hai noroc că viața doare.
Musai trebuie să știți
Că-n campanii nu primiți
Și la vara care vine
Nu mai ești sigur ce e bine.

N-ai putere pân-la toamnă
Fiindcă Parlamentul toarnă
Își fac pensii și salarii
Că așa sunt demnitarii.

Dar, să vină DNA-ul
La aleși să le i-a maul,
Și s-o punem pe Kodruța,
Premier fuga, fuguțaaaa

Și atunci pe mii de Draci
Știm cui să plătim haraci
Și vom face legi mai bune
Pentru întreaga națiune.

Să trăiești domn Președinte
C-ai avut Crăciun fierbinte
Și de-atâta fierbințeală
La Palat nu dai năvală.

Constantin Bunilă

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.