Avertizări pentru cei ce vor să escaladeze masivele Godeanu, Parâng şi Vâlcan

0
792

Datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile salvamontiştii din cadrul Serviciului Public Judeţean de Salvamont şi Salvaspeo Gorj îi avertizează pe cei ce doresc să escaladeze masivele Parâng, Godeanu şi Vâlcan să fie echipaţi corespunător.

Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Salvamont Gorj a precizat că toate traseele turistice au rămas deschise pentru moment, însă le reaminteşte turiştilor ce vor să se încumete pe munte să se echipeze corespunzător pentru drumeţii şi vreme neprielnică.

Potrivit Infotrafic, DN67C-Transalpina (Drumul Regelui) este închis (din data de 8 octombrie) între Rânca și Obârșia Lotrului, datorită condițiilor meteorologice nefavorabile- zăpadă și vânt puternic.

“Zăpada căzută nu este foarte mare, între 5 și 30 de centimetri pe alocuri, traseele montane sunt încă deschise, dar salvamontiștii gorjeni avertizează că pentru masivele Parâng, Vâlcan, Godeanu, versanții sudici nu sunt recomandate ascensiunile la altitudine, întrucât vremea se anunță foarte rea, urmează ploi în următoarele zile și la altitudine cu siguranță că aceste ploi se vot transforma în polei și în strat de zăpadă depusă, deci ascensiunile ar trebui făcute cu echipament specific de iarnă, dar condițiile, repet, nu sunt bune, întrucât vremea este nefavorabilă excursiilor montane. Turiștii să-și anunțe traseul pe care vor să-l urmeze, să ceară sfaturi salvatorilor montani și aceștia o să încerce să le dea cele mai bune informații și cele mai proaspete actualizări ale vremii, astfel încât să se evite probleme neplăcute apărute în perioada ascensiunii”, a declarat Sabin Cornoiu pentru Agerpres

Paul Nistorescu

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.