Vânzoleală şi lume strânsă ca la ,,circ”, ieri după-amiază, în incinta Complexului Ghiocela din Piaţa Centrală a municipiului Motru. Angajaţi, jurnalişti şi multi,,gură-cască” ascultau predicile omului de afaceri motrean Mihail Rămescu, care a decis să intre în Grevă Japoneză, împreună cu peste 200 angajați, pentru că se simte vizat, persecutat şi urmărit.
Grevă japoneză , pe motiv românesc
Afaceristul Râmescu a bulversat din nou pentru o zi viaţa urbei, acesta, ieşind în holul complexului comercial pe care îl administrează unde ,,și-a descărcat oful” în fața presei, a angajaților, a clienților, a trecătorilor şi a ,,altor băgători de seamă”, considerându-se o victimă a organelor de control care îl agasează şi îl hărțuiesc. ,, Am vrut să intru în grevă, de 4-5 ori m-a oprit familia, nu mai pot, tremur, am ajuns de nu mai pot continua […] nu ia nimeni nici o măsură şi sunt tolerate abuzurile faţă de oamenii care într-adevăr pot să creeze economia de piaţă. […] Este inadmisibil să fiu persecutat în halul ăsta!”, a spus omul de afaceri Mihail Rămescu, în faţa celore prezenți
,,Mi– frică! Mi-e frică de înscenări!”
Probabil afaceristul a decis să apară în faţa oamenilor pentru că ieri presa a prezentat ,,cazul său” unde este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ,,blocare cu intenţie a unui drum public” cât şi pentru ,, folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţii sau creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acestuia”. Alături de acesta mai sunt cercetaţi şi 4 agenţi ai firmei de pază care asigurau ,,măsurile de ordine” la nunta fiicei sale.
Cu referire la acest caz, cu o zi în urmă, Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj preciza mass-mediei : ,,Un bărbat din Motru şi 4 angajaţi ai unei firme de pază care fusese angajată de către bărbat să asigure paza şi protecţia la nunta fiicei sale sunt cercetaţi pentru săvârşire infracţiunii de blocare cu intenţie a unui drum public, infracţiune prevăzută de OUG 1995/2002. Bărbatul mai este cercetat şi pentru săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de Legea 31/1990 şi anume, folosirea cu rea credinţă a bunurilor societăţii sau creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia”.
Datorită presiunii exercitate de media cât şi de către autorităţi, motreanul se simte persecutat şi urmărit 24 de ore din 24: ,,S-a spus controlaţi dacă are relaţii cu minore, dacă merge la braconaj, dacă merge la vânătoare, dacă are taxele la zi. Am ajuns să merg şi să mă uit în spate […] nu mai merg singur pe stradă. Sunt oameni care îmi zic << – ai grijă, că se fac înscenări!>>. Deci nu mai merg singur, tot timpul am pe cineva cu mine. Mi-e frică! Mi-e frică de înscenări! Nu se poate! [.. .]” a mai declarat omul de afaceri în faţa celor câteva zeci de persoane prezente.
Alexandru PREDA
