Acasă de Crăciun
Iată-ne ajunşi în pridvorul sărbătorilor de iarnă. Simţim aievea bucuria nemărginită de a le trăi, respectând străvechi rânduieli ale credinţei şi tradiţiilor româneşti. Din pleiada obiceiurilor şi datinilor păstrate de poporul român, cele prilejuite de Crăciun ne fascineza prin amploarea şi bogăţia lor, prin diversitatea valorilor artistice conţinute şi prin formele lor de desfăşurare. Este cea mai aşteptată sărbătoare a românilor, pe cât de străveche, pe atât de complexă în simboluri şi manifestări.
De Crăciun familia este acasă, se reuneşte în jurul mesei îmbelşugate şi a bradului verde, cu optimism, speranţă şi cu credinţa în vremuri mai bune. Bradul se împodobeşte în sunet dulce de colinde, cu dragoste şi mister, aducând celor mici şi celor mari deopotrivă, credinţă în magia împlinirii dorinţelor din suflet. În poveştile bunicilor, de cele mai multe ori, bradul era adus de moşul cel bun, atunci când copiii dormeau. Beteala, globuleţele colorate şi luminiţele care-l împodobesc dau viaţă bradului. Steaua vestitoare a naşterii pruncului Isus este pusă în vârful lui şi veghează acolo, până aproape de Bobotează, când brăduţul îşi încheie rolul de mesager al celei mai iubite sărbători româneşti. Copiii găsesc mereu motive să creadă în magie şi în poveşţi. Obiceiul de a trimite o scrisoare către Moş Crăciun se mai păstrează şi astăzi. Scrisorile conţin de obicei o listă de jucării, pe care şi le doresc cei mici, pentru că au fost buni şi cuminţi. Oare există cineva, care să nu fi scris în copilărie o scrisoare moşului? Dar câţi dintre noi nu am făcut nesomn în noaptea de ajun, ca să surprindem paşii moşului, când avea să pună cadourile sub brad? Si făceamoşulcum făcea, că ajungea exact când somnul ne fura. Iar dimineaţa, cu ochii mari, plini de uimire şi încântare, alergam de la o jucărie la alta, gălăgioşi ca nimeni alţii. Bineînţeles că la joacă afară în zăpadă, fiecare se lăuda cu ce-a primit de la Moş Crăciun. Bucuria trebuia să ne-o afle toţi, fie la derdeluş, fie la săpat tuneluri sub zăpadă, fie construind cu mare zor oameni de nea, cu nas de morcov, căciulă de cratiţă şi mâini din măturele. Doamne, câtă dulceaţă şi nostalgie au amintirile astea!
În Motru şi în satele din jurul oraşului, sărbătorile sunt petrecute şi trăite la intensitate maximă. La Roşiuţa sau Râpa, în Ploştina sau Leurda, prin Însurăţei sau Horăşti, ajunul Crăciunului, însoţit de colinde şi obiceiuri de o rară frumuseţe, rămâne cel mai îndrăgit şi mai frumos tablou al fiecărei ierni. În ajun gospodinele pregătesc colindetii, care vor fi împărţiţi, alături de mere, nuci şi dulciuri, la cetele de colindători, copii, femei şi bărbaţi. În dimineaţa de ajun se mănâncă dovleac copt, pentru a fi gras ca el. Colindatul diferă de la un sat la altul. În unele locuri se colindă de seara până la miezul nopţii, iar în altele dimineaţa, după răsăritul soarelui. Colindatul simbolizează în esenţă, moartea vechiului an şi naşterea celui nou. Şi, dincolo de semnificaţia religioasă, colindele pot fi considerate cu uşurinţă drept rituri străvechi ce amintesc de un cult al fertilităţii, dar şi ritualuri de pregătire a flăcăilor pentru viitoarea viaţă de familie. Urătorii preamăresc naşterea Domnului şi transmit tuturor această taină. Se colindă la poartă, în curte sau la fereastră. Atunci când colindătorii sunt flăcăi sau adulţi, se împarte şi băutură. Pe uliţe, cu trăistuţe agăţate de gât, copiii frumos gătiţi trec grupuri-grupuri. La fiecare casă, cei din familie ies la poartă cu colăcei calzi, la care li se spune piţărăi. Ca răsplată pentru vestirea naşterii Domnului, colindătorii primesc colaci, mere, nuci şi bani. Cu ani în urmă se făceau şi colinzi, adică toiege din lemn de alun, împodobite cu diverse motive florale, obţinute prin trecerea nuieluşei prin fumul unei lumânări. Aceste colinzi se împărţeau la bătrâni, alături de o cană cu ţuică fiartă. În seara de ajun este bine ca primul care-ţi calcă pragul să fie bărbat, astfel casa nu va fi ocolită de noroc şi bunăstare. Şi, musai ca musafirul să stea jos, pentru că aşa va sta şi cloşca pe ouă, în anul care vine. Dacă se aşază o femeie, cloşca va scoate puicuţe şi dacă se aşază un bărbat, o să iasă cocoşi. În această zi nu se da nimic cu împrumut. Dacă vrei un an bogat, trebuie să deschizi larguşacasei, ca să primeşti cu drag toţi urătorii.
Cum să nu deschizi creştine poarta, când aşa frumos răsună glasurile de copii:,,Ne daţi, ori nu ne daţi”, sau ,,Primti cu Steaua?” Crăciunul este o sărbătoare a luminii, a iubirii, a compasiunii faţă de semeni şi a dorinţei de a fi mai buni şi mai darnici. Este o sărbătoare a sufletului, care ne umple inimile cu bucurie şi amintiri de neuitat. La Crăciun cerurile se deschid, iar Dumnezeu aude rugăciunea omului credincios, simte sufletul curat care s-a purificat în timpul postului şi acum are dreptul la îndeplinirea dorinţelor. Ce este cu adevărat important şi trebuie să dureze, este spiritul Crăciunului. Să ne amintim că această zi înseamnă lumina şi viaţa şi să nu lăsăm vremurile cele noi şi agitate să ne îndepărteze de spiritualitatea pământului nostru, de sensurile adânci ale acestei sărbători, de adevaratele valori ale acestui neam.
Să ne fie sărbătorile minunate!
V-a povestit
Ana Ionele
