,,SUNT LEGAT SUFLETEŞTE DE MOTRU, PRIN MII DE FIBRE ! “

– interviu cu prof. CORNELIU GHIŢESCU-COCEA,  realizat de   Ana IONELE

               Poate v-aţi întrebat de multe ori cum reuşesc unii oameni să-şi contureze existenţa într-o aură de nobleţe, când pe zi ce trece tot mai mulţi sunt preocupaţi de partea materială a vieţii. Eu am găsit răspunsul potrivit, fără a ezita a scormoni-n firescul lucrurilor efemere şi-n labirintul de trăiri ale sufletului omenesc. Timpul a avut răbdare cu mine şi mi-a dat şansa de a cunoaşte un om remarcabil. Trei lucruri m-au îndemnat să clădesc cu sfială momentul dialogului: prestanţa, simplitatea şi o vastă cultură a domnului profesor Corneliu Ghiţescu.

Ana Ionele: Învăţământul este cel care v-a consacrat şi v-a ocupat atât de frumos viaţa. Îmi daţi voie să vă călătoresc puţin în timp, pe aleile amintirilor din acel orăşel la porţile căruia aţi bătut ca tânăr profesor şi unde v-aţi desăvârşit ca om, dascăl şi om de litere?
Prof. Corneliu Ghiţescu-Cocea: În Motru am stat 40 de ani. Sunt legat sufleteşte de el prin mii de fibre, pentru că întreaga mea activitate profesională am desfăşurat-o în Motru, 38 de ani ca profesor de istorie şi 22 de ani ca director al Şcolii Generale nr. 1. M-am aplecat spre munca de pionierat, cunoscând nemijlocit evenimentele, realizările şi condiţiile grele ale acelor începuturi, respectând făuritorii de şcoală şi pe slujitorii învăţământului de pe aceste meleaguri. Am asistat la creşterea oraşului şi am urmărit ritmul extraordinar în care el s-a ridicat. Elanul tineresc şi-a pus amprenta asupra procesului de învăţământ, iar Motru a devenit rapid o comunitate de intelectuali, cuprinzând toate domeniile: tehnic, umanist, medical, economic şi cultural. De aceea, mereu am fost optimist în ceea ce priveşte viitorul acestui oraş.

Ana Ionele: Aţi spus atât de frumos: „sunt legat sufleteşte de Motru prin mii de fibre”! Acesta e omul Corneliu Ghiţescu-Cocea?

Prof. Corneliu Ghiţescu-Cocea: M-am născut la 22 iunie 1944, în localitatea Strehaia, judeţul Mehedinţi. Studiile primare le-am urmat în Slătinicul Mare, iar cele gimnaziale şi liceale în oraşul Strehaia. În anul 1962 am mers la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, pe care am absolvit-o în anul 1967. Prin repartiţie guvernamentală am primit post la Liceul Real Umanist Motru.
Din anul 1967 până în 2007, neîntrerupt 40 de ani am fost aici profesor de istorie şi ştiinţe sociale. Am fost primul profesor de economie politică şi filozofie din Motru. În acest timp preocupările mele s-au îndreptat şi către activitatea de cercetare şi redactare a unor monografii privitoare la învăţământul motrean. Din anul 2007 am părăsit nobila meserie de dascăl, pentru a mă pensiona şi a mă dedica unor frumoase pasiuni.

Ana Ionele: Privind retrospectiv, ce-a însemnat pentru dumneavoastră cariera de dascăl în oraşul Motru?

Prof. Corneliu Ghiţescu-Cocea: Am condus pe drumul educaţiei şi învăţământului 40 de generaţii de elevi. În primul mandat de director am atras elevii în competiţiile şcolare. De fiecare dată Şcoala Generală nr. 1 a fost în primele locuri, atât la olimpiade cât şi la concursuri de creaţie sau sportive. Am reuşit să formez un colectiv de cadre foarte bine pregătit. Aveam la cursuri peste 2400 de elevi în anii 1994-1995. Eram cea mai mare şcoală din judeţ şi din Oltenia. Foarte greu de condus, dar am reuşit acest lucru prin puterea exemplului. N-au avut ce să-mi reproşeze. Au înţeles de la mine cât de mult înseamnă să-ţi formezi caracterul respectând câteva reguli: punctualitate, muncă asiduă, exigenţă şi corectitudine în notare. Pentru mine era sfânt modul corect de apreciere a cunoştinţelor elevului, indiferent că era copilul directorului general sau al unui om simplu. Nu mai găsim acum acea severitate cazonă a învăţământului românesc şi nici sistemul de notare parcimonios. Demnitatea, seriozitatea şi ţinuta zilnică erau obligatorii. Acestea au condus la formarea prestigiului şcolii motrene.

Ana Ionele: În curgerea timpului, ce momente şi-au găsit sălaş în cămara amintirilor dumneavoastră de suflet?

Prof. Corneliu Ghiţescu-Cocea: În liceu, asupra formării şi instruirii mele şi-au pus amprenta doi oameni deosebiţi: profesorii Constantin Isbăşoiu şi Popescu Şerban. I-am receptat ca model de formatori în învăţământ. Întâlnirea de 50 de ani de la absolvirea liceului mi-a trezit amintiri extraordinare. La o săptămână de la acest eveniment am sărbătorit 45 de ani de la absolvirea facultăţii. La masa festivă am depanat amintiri şi poveşti fireşti despre acei ani, despre teribilismul vârstei şi toate acele nebunii copilăreşti. Păcat că din acea generaţie de oameni dăruiţi au venit la întâlnire doar 4, ceilalţi s-au dus dintre noi. De la aceşti oameni magnifici am primit multe pilde de viaţă. Ei mi-au dat o educaţie bazată pe conştiinciozitate şi consecvenţă. M-au învăţat a respecta cuvântul dat şi dragostea pentru lectură şi pregătirea temeinică. La toate astea eu am adăugat stilul de „fair-play”. L-am dobândit din sport. Am făcut sport de performanţă, 10 ani la atletism – suliţă, fiind chiar selectat în lotul speranţelor olimpice pentru Olimpiada din Mexic, din anul 1968. În paralel am practicat şi boxul, la Ştiinţa Bucureşti, timp de 3 ani. Practicarea sportului mi-a dezvoltat o disciplină a muncii, a spiritul de camaraderie şi echipă, foarte importante lucruri pentru ceea ce aveam să fac mai târziu ca director al unei mari unităţi de învăţământ.

Ana Ionele: Cele mai mari satisfacţii sunt legate de cariera de dascăl sau de pasiunea pentru scris?
Prof. Corneliu Ghiţescu-Cocea: Cea mai mare realizare a mea este familia şi cea mai mare satisfacţie o am prin cele 40 de generaţii de elevi pe care i-am călăuzit pe drumul educaţiei. Munca mi-a fost răsplătită din plin. Am primit distincţia de profesor evidenţiat şi Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer, prin Decret Prezidenţial nr. 1097 din 2004, şi numeroase diplome de excelenţă pentru activitatea desfăşurată în învăţământ. Am colaborat cu diverse publicaţii, am mers la simpozioane de istorie medievală, căci asta a fost specializarea mea din facultate şi după aceea am continuat cu cercetare şi documentare. În acest moment lucrez pentru anuarul Şcolii Generale nr. 1 Motru. Eu coordonez această lucrare. Urmează semicentenarul oraşului, în 2016, pentru care pregătesc o monografie a acestor locuri. Mai am în lucru un volum de memorii despre viaţa şi activitatea mea de dascăl. În aceste zile va ieşi de sub tipar cartea „Edili ai Motrului – schiţe biografice”. Ideea cărţii a venit de la fiica mea. Am dezbătut împreună ideea şi am pornit la un frumos drum de documentare. Cartea este o trecere în revistă a tuturor realizărilor edililor Motrului de-a lungul anilor.

Ana Ionele: Tăria caracterului constă în modul cum ştie un om să îmbine voinţa cu stăpânirea de sine. La dumneavoastră, aceste lucruri s-au împletit cu o rigurozitate anume. Sunt trăsături native sau viaţa vi le-a impus?

Prof. Corneliu Ghiţescu-Cocea: Crezul meu a fost să fiu OM. Nu am făcut rabat de la principiile sănătoase ale vieţii. O influenţă deosebită asupra devenirii mele au avut-o părinţii, în special mama, care a fost învăţătoare. Am moştenit stilul oratoric de la tatăl meu, care a fost profesor şi director, iar modul sistematic şi acea acurateţe de predare le am de la mama. Ei mi-au transmis dragostea pentru profesia căreia m-am dedicat cu toată fiinţa mea. Din păcate, copiii mei nu m-au urmat, dar sunt mândru ca şi ei s-au realizat în alte domenii. Băiatul a urmat Relaţii Internaţionale la ASE Bucureşti, ocupând funcţii de conducere în diverse companii multinaţionale, pornind de la un simplu dealer, acum fiind director general la una din cele mai mari companii din România pe piaţa de retail. Fata a terminat dreptul la Universitatea din Bucureşti şi este director general în Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Ştiu că aici este în mare parte meritul soţiei mele. Cred că pe lângă satisfacţia pe care o simt prin împlinirea copiilor, în curând o să simt şi bucuria venirii pe lume a unui nepoţel.

Ana Ionele: Aţi rătăcit vreun vis neîmplinit?

Prof. Corneliu Ghiţescu-Cocea: Ne-împliniri în viaţa mea nu sunt, poate doar faptul că nu m-am apucat mai devreme de scris. Am simţit uneori dezamăgirea unor oameni, dar ştiu că lângă mine au rămas doar oamenii deosebiţi.

Ana Ionele: S-au scurs câţiva ani de când v-aţi retras la pensie. Acum timpul vă e prieten?
Prof. Corneliu Ghiţescu-Cocea: M-am retras într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, la Tismana. De aici ne încărcăm cu energia şi armonia ce domneşte la noi în familie. Liniştea şi frumuseţea acestor locuri sunt absolut mirabile.
Pentru a-mi umple timpul şi a mă relaxa lucrez la un conspect de cultură universală. Am avut profesor de „Istoria literaturii universale” pe marele Tudor Vianu. De la părinţii mei am dobândit acest obicei, de a sta la masa de lucru câte o clipă zilnic. Să nu credeţi că nu-mi mai rămâne timp liber. Am o vie şi mă ocup serios de ea. E locul unde-mi desfăşor în voie spiritul organizatoric. Mai fac pomicultură, legumicultură şi cu mare plăcere îmi ajut soţia în colţişorul său de rai, unde dragele ei flori fac un tablou sublim. Şi, în ceas de seară, plec cu soţia în pas lent şi colindăm pe luncă sau prin luminişuri de pădure, după ciuperci sau plante de leac.

Ana Ionele: Mă consider privilegiată că v-am cunoscut. Vă mulţumesc pentru tot ceea ce ne-aţi dezvăluit despre activitatea dumneavoastră în slujba educaţiei şi a istoriei acestor locuri. Vă rog a mai trece pe la noi, căci multe mai aveţi de spus!

Prof. Corneliu Ghiţescu-Cocea: Vă mulţumesc şi eu şi vă aştept oricând să mai vorbim!