Manager privat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu

0
294

Manager privat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu

  

Tetraedru Medical Consulting a reuşit să preia managementul celui de-al treilea spital judeţean pentru care a licitat. După cel din Mehedinţi a urmat cel din Călăraşi, iar de ieri un manager numit de Tetraedru administrează Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Astfel, Vasile Stănculete a fost înlocuit cu Cristian Vlădoianu, un fost director economic al unui spital din Craiova.

Consiliul Judeţean Gorj, ca autoritate coordonatoare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, are ca obiectiv de maximă importanţă îmbunătăţirea calităţii actului medical. În acest sens, s-a procedat la încheierea contractului, având ca obiect „Servicii de management al unităţii sanitare – Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu”. Practic, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţan Gorj, „scopul externalizării managementului şi asigurarea acestuia printr-o firmă privată, persoană juridică, a fost acela de a îmbunătăţi calitatea actului medical prin creşterea performanţelor actului managerial. Ca obiective, urmărim îmbunătăţirea indicatorilor de performanţă pe următorii 3 ani la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu (indicatori de utilizare a serviciilor medicale, economico-financiari, de management al resurselor umane, de calitate); dezvoltării de servicii alternative sau complementare în cadrul unităţii spitaliceşti şi crearea unei percepţii publice pozitive a beneficiarilor asupra serviciilor furnizate. Lucrurile acestea şi le-a asumat firma Tetraedru Medical Consulting SRL Ilfov, care a încheiat contractul a cărui valoare este de 408.636 lei fără TVA, pe cei trei ani de zile, şi intră în activitate începând de astăzi”.

 

Tetraedru vrea să îmbunătăţească actul medical

 

Prezent la Târgu-Jiu, Dorel Dumitraş, administratorul firmei Tetraedru Medical Consulting SRL a menţionat: „urmărim îmbunătăţirea calităţii actului medical, creşterea veniturilor Spitalului Judeţean, atât prin contractul cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, cât şi prin atragerea de alte surse şi venituri proprii; de asemenea, urmărim reducerea cheltuielilor logistice de funcţionare ale spitalului şi toate acestea se pot face numai lucrând în echipă şi urmărind obiective comune. Eu voi fi prezent şi firma noastră va fi prezentă permanent, prin specialiştii pe care îi avem. Domnul Vlădoianu este managerul desemnat. El este de profesie economist şi a fost director economic de spital şi eu sper ca în aplicarea contractului să avem rezultate bune, care să ducă la creşterea calităţii actului medical, a îmbunătăţirii percepţiei şi imaginii, dar nu acesta este scopul în sine. Ne dorim creşterea gradului de satisfacţie a pacienţilor acestui spital”.

Cristian Vlădoianu, noul manager al SJU Târgu-Jiu s-a arătat încrezător şi optimist, mărturisind „eu am mare încredere că se va găsi o echipă care să îndeplinească obiectivele pe care vi le-a enunţat domnul preşedinte Călinoiu. De asemenea, am mare încredere că vom avea o relaţie principial corectă; cel puţin din punctul meu de vedere, deschiderea în termeni conveniţi ulteriori va fi prezentă”. Cu toate că Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu are un nou manager, începând din data de 23 ianuarie, administratorul SC Tetraedru Medical Consulting SRL a pus că „se va lucra cu aceeaşi echipă medicală care este astăzi. Evaluarea conducerii şi a întregii activităţi va dura în jur de 90 de zile. Nu exclud posibilitatea de a rămâne aceiaşi oameni. Singura mea dorinţă este să se facă o echipă în adevăratul sens al cuvântului”.

 

 

Carmina Weber

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.