Pe o perioadă de trei zile (7-10 octombrie a.c.) echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj au intervenit la 12 solicitări, 9 dintre aceste au fost intervenții ale echipajelor SMURD, 2 incendii și 1 accident rutier.
Într-un comunicat al ISU Gorj se artă că echipele de intervenţie ale inspectoratului au fost nevoite să intervină pe raza mai multor localităţi din judeţ pentru a a acorda primul ajutor sau pentru a stinge incendii.
Un echipaj de descarcerare și unul de stins incendii din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu, împreună cu un echipaj de prim ajutor din cadrul Serviciului de Ambulanță Gorj au intervenit duminică, 09 octombrie 2016, în municipiul Târgu Jiu, strada Tismana, pentru descarcerarea și acordarea asistenței medicale de urgență unei persoane încarcerate urmare a unui accident de circulație.
Ajunși la locul accidentului, salvatorii au găsit încarcerat șoferul autoturismului accidentat, un bărbat în vârstă de 43 ani, conștient. S-a trecut la stabilizarea și ulterior descarcerarea victimei, fiind predată echipajului SAJ pentru continuarea investigațiilor medicale.
Tot duminică, de această dată în oraşul Tismana, 2 echipaje de stins incendii din cadrul Gărzii de intervenție Tismana au intervenit duminică, 09 octombrie, în orașul Tismana, sat Sohodol, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, proprietatea lui Gheorghe N. În urma incediului a ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de circa 40 mp și o anexă pe aprox. 10 mp. Cauza probabilă a incendiului este ‘Flacără-foc deschis’.
Incendiu la o autoutilitară
Un echipaj de stins incendii din cadrul Gărzii de intervenție Bumbești Jiu a intervenit vineri, 07 octombrie, în orașul Bumbești Jiu, sat Curtișoara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o autoutilitară de transport marfă, proprietate a unei firme din localitate. Intervenția promtă a pompierilor militari, a stopat extinderea incendiului, arzând elemente combustibile din zona motorului și a bordului. Cauza probabilă a incendiului este ‘Scurtcircuit electric — cablu electric defect’.
Paul Nistorescu