TRINITATEA FIINŢEI ŞI PREZENŢA NEMĂRGINITĂ

0
428

În fiecare moment al vieții noastre complexe regăsim o răscruce, iar în funcție de deciziile noastre, progresăm sau regresăm. Găsim oare soluţiile potrivite, oricât de bune considerăm noi că sunt la vremea respectivă? Putem oare să ne îndreptăm totdeauna pe cărarea potrivită? Există oare răspunsuri general valabile sau fiecare trebuie să găsească propriul adevăr al ființei noastre? Răspunsurile la aceste întrebări existențiale pentru evoluția noastră intelectuală și spirituală le-a transpus psihologul Steluța Todea în cartea “Trinitatea ființei și prezența nemărginită”.

Volumul, în viziunea autorului, reprezintă un drum sau o schimbare de drum, de înțelegere și de asumare, de descoperire și de împlinire și lasă libertatea cititorului de a alege modalitățile prin care își va desăvârși viața.  Autorul, în argumentația sa, folosește o varietate de concepte, din diferite domenii – unele spirituale, din aria credinţelor religioase, altele ştiinţifice şi culturale, din aria filosofiei, psihologiei ori sociologiei, a înţelepciunii populare şi a maeştrilor spirituali. De asemenea, veţi întâlni concepte vehiculate în literature de specialitate – de dezvoltare spirituală sau în tehnicile psihoterapeutice, iar diversitatea lor are menirea de ajuta cititorul să înțeleagă mecanismele vieții din mai multe perspective, și nu doar prin prisma rigorilor științifice.

„Această carte doresc să fie utilă şi interesantă pentru fiecare cititor, să contribuie la înţelegerea şi explicarea vieţii imediate şi viitoare. Dar cuvintele sunt destul de limitate şi viaţa atât de complexă, iar această carte, cum veţi constata, îşi propune să aprecieze şi să respecte lumea şi fiinţarea în toate formele de manifestare, deoarece există mult mai multă substanţă şi trăire în fiecare formă de existență decât se poate extrage din toate cuvintele şi scrierile realizate vreodată”, afirmă psihologul Steluța Todea, psiholog și psihoterapeut și master în Psihologie cognitivă și comportamentală și hipnoză clinică.

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.