Lansarea albumelor de artă ,,PICTEZ DE FRICĂ SĂ NU MOR” și ,,DESENE ÎN LIMBA ROMÂNĂ”, ale artistului plastic Florin Preda-Dochinoiu, au fost centru de interes al activităților culturale care s-au desfășurat în Oltenia, pe ultima suflare a acestui an.
La începutul săptămânii (luni, 28 decembrie 2020), Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Drobeta Turnu Severin, Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” Gorj și Editura Măiastra au organizat un eveniment cu totul special în sala ,,Mișu Popp” a Muzeului de Artă din Tg-Jiu.
La evenimentul de poveste, au participat poeți, critici de artă, artiști plastici, jurnaliști, prieteni ai artistului, şefi de instituții, dar și simpli iubitori de artă, printre care amintim pe Ion Mocioi, Moise Bojincă și Mircea Tutunaru, Decebal Drăghiea, Denisa Șuță, Theodor Dădălău, Oara Larisa Mutu Mindoiu, Ionuț Pigui, Daciana Ungureanu, Dorina Cioplea, Alexandru Preda, Luca Sebastian Pigui, Andrada Raluca Jivan, Grațiela Ramona Pigui, Ana Maria Codreanu, Cosmin Morega, Petre Bingert, Daniel Predescu, Carmina Weber, Mariana Chițulescu, etc.
,,Dacă vreți să știți cum arată un veac, vă rog să priviți la mine și soția mea”
Florin Preda-Dochinoiu este poetul emoțiilor, e santinela iernii care clădește cazărmi din culoare. Așa îl văd eu, un decembrie care arde iubiri lângă firida păzită de Dumnezeu.
În muzeu a avut curajul să îndemne invitații să privească veacul într-o singură clipă: ,,Dacă vreți să știți cum arată un veac, vă rog să priviți la mine și la soția mea”. Toți au zâmbit, dar i-au privit! Și domnițele din tablouri au arcuit buzele. Frumos veac!
Florin Preda-Dochinoiu a rupt emoția manifestării cu Andrada Raluca Jivan, pe care a ținut să o debuteze artistic. Nu a ,,scos în lume” doar cele două albume de artă, ci și vocea de lerui-ler a unui copil teribil coborât din colind.
,,…Mă bucur că pot vedea un om talentat cu o creație de mare valoare…”
Emoția artistului nu a rămas neobservată în jumătatea sa de veac. A ambalat-o, rapid, în cutii imaginare și l-a invitat pe profesorul Ion Mocioi să-i dezvăluie semnul de eternitate, ascuns în cele două albume de artă.
,,(…) Creația domnului Dochinoiu este una dintre cele mai importante din țară, astăzi, și mă bucur că a ales această instituție care propovăduiește arta lui Brâncuși ca să marcheze acest moment. Mă bucur că pot vedea un om talentat cu o creație de mare valoare… Are lucrări care țin de o aprofundare a artei esențializate, ceea ce se apreciază în estetica noastră de la Brâncuși încoace. Merită să fie prezent în toate muzeele din țară, să îl aibă tinerii drept model. (…)”, a afirmat sigur pe cuvânt Ion Mocioi.
Poetul Mircea Tutunaru, universitarul Moise Bojincă și artista Oara Larisa Mutu Mindoiu au scos în scenă ramuri de albastru ca acestă sărbătoare să depășească hotarul sufletului și în ANUL NOU.
,,…sunt liantul între rădăcini, zbor și lumină”
Florin Preda-Dochinoiu, înainte de a dărui, persoanelor prezente la eveniment, două ,,expoziții permanente” pentru acasă, a precizat că ,,Albumele sunt prefața evenimentelor expoziționale ce vor urma! Cele doua albume sunt un semn de eternitate! În general artiștii, dar și poeții, prin ceea ce fac, cred că pot arata semnul de învingere a morții, pot crede că au găsit miracolul veșniciei și că sunt liantul între rădăcini, zbor și lumină.”
Alin Băluță
Notă: Cele două albume au ,,MYTOGRAPHII” semnate de Zenovie Cârlugea, iar referințe și comentarii semnate de Grigore Vieru, Fănuș Neagu, Gheorghe Tomozei, Adrian Păunescu, Pavel Șușară, Michael Lassel, Ion Dobrescu, Florea Miu, Nicolae Diaconu, Eulogio Rodriguez Millares, Aurelian Titu Dumitrescu, Gabriela Hurezean, Nicolae Ionescu, Viorel Gârbaciu, Florin Stama, Mihai Duțescu, Dinu Săraru, Nicolae Dragoș, Tudor Nedelcea, Nicolae Maniu, Ion Popescu, Ion Cepoi, Florin Hutium și Ioan Buda-Tzetzu.
GALERIE FOTO