,,Se licitează” pentru monumentele din Gorj

0
225

În următoarele zile vor fi demarate procedurile de licitaţie din cadrul Programului Naţional de Restaurare 2013, în vederea reabilitării operei lui Constantin Brâncuşi- ,,Poarta Sărutului” din cadrul Ansamblului Eroilor de la Târgu-Jiu.

Tot în cadrul acestui program, au mai fost incluse şi alte 5 obiective culturale de importanţă istorică, Mănăstirea Tismana, Casa Memorială Moangă, Conac Brâncovenesc Cornea Brăiloiu, Casa Memorială Iosef Keber şi Casa Memorială Ion Popescu Voiteşti.

 Se consolidează în masă- Casa Memorială Iosif Keber, alături de Casa Memorială Ion Popescu Voiteşti şi Casa Memorială Moangă vor suferi lucrări de consolidare-renovare, în timp ce Conacul Brâncovenesc Cornea Brăiloiu, pe lângă lucrările de consolidare-renovare ,,va suferi” alături de amenajările exterioare şi lucrări la ,,instalaţii”.

La Mănăstirea Tismana s-a dispus realizarea instalaţiilor termice şi electrice alături de restaurarea picturii murale.

Ponta face demersuri pentru finalizarea dosarului Ansamblului monumental de la Târgu- Jiu 

În urma demersurilor realizate de autorităţile judeţene şi locale, dar şi de Premierul Victor Ponta, dosarul de înscriere a Ansamblului monumental de la Târgu- Jiu în Patrimoniul Mondial Unesco este ,,în stadiu avansat”.

Dr. Alexandru Muraru, director general al Institutului Naţional al Patrimoniului din cadrul Ministerului Culturii a înaintat o înştiinţare şefului de la Guvern, prin care îl informează cu privire la stadiul dosarului şi finalizarea acestuia până la sfârşitul anului.Conform declaraţiilor acestuia, la 1 februarie 2014 dosarul de înscriere a Ansamblului va putea intra în discuţia Comitetului Patrimoniului Mondial.

 

(A.P)

 

 

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.