„Reverberaţii Brâncuşiene “– un proiect de succes al U.A.P. Gorj
Patrimoniul cultural gorjean dispune din toamna anului 2012 de o colecţie de artă contemporană, inspirată şi dedicată operei brâncuşiene. Proiectul de constituire a acestei secţiuni provine din responsabilitatea morală a artiştilor contemporani faţă de uriaşa moştenire culturală lăsată de Brâncuşi pe pământul românesc. Iniţiativa aparţine U.A.P. Gorj, condusă de pictorul şi cadrul didactic universitar Dr. Vasile Fuiorea, care, susţinut de colegii săi membri titulari ai Filialei Gorj a U.A.P. din România, a purtat negocierile privind achiziţionarea colecţiei cu autorităţile competente din administraţia locală – Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu şi Centrul Municipal de Cultură Constantin Brâncuşi. Cele 17 lucrări de artă aparţinând artiştilor plastici gorjeni se constituie în prima colecţie permanentă de artă contemporană brâncuşiană a Primăriei Târgu-Jiu şi a Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”.
În data de 27 octombrie 2012 în sălile Muzeului de Artă, Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” în parteneriat cu Filiala Gorj a U.A.P. din România, au găzduit o serie de evenimente culturale prin care s-a celebrat împlinirea a 74 de ani de la inaugurarea ansamblului brâncuşian: lansarea primului număr al revistei de cultură „Confesiuni”, lansarea unei noi ediţii a cărţii doamnei Sorana Georgescu Gorjan „Aşa grăit-a Brâncuşi” şi expoziţia tematică a U.A.P. Gorj „Reverberaţii Brâncuşiene”. Ansamblul expoziţional compus din treisprezece picturi şi lucrări grafice şi patru sculpturi cu tematică brâncuşiană a fost gândit ca o colecţie unitară menită să aşeze pe harta culturală a oraşului Târgu Jiu creaţii de artă contemporană ale artiştilor plastici gorjeni. Colecţia de Artă Contemporană „Constantin Brâncuşi”, aflată din data de 23 noiembrie în patrimoniul Primăriei Târgu-Jiu şi al Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” conţine următorii artişti şi lucrări de artă:
|
Vasile Fuiorea |
Brâncuşi în atelierul său |
50 /65 |
Pictură – Ulei pe carton pânzat |
|
Vasile Fuiorea |
Omagiu lui Brâncuşi – Florile nemuririi |
81 / 69 |
Pictură – Acrilic pe pânză |
|
Constantin Dobriţescu |
Amurg |
73/75 |
Pictură – Ulei pe pânză |
|
Iliana Gheorghiu |
Reverberaţii Brâncuşiene |
50 /70 |
Pictură – Acrilic pe pânză |
|
Florin Gheorghiu |
Pe urmele lui Brâncuşi la Viena |
100 / 100 |
Pictură -– Acrilic pe pânză |
|
Florin Gheorghiu |
Cronică de atelier |
50/ 50 |
Grafică pe pânză– Tehnică mixtă |
|
Gheorghe Plăveţi |
Casă veche |
45,5/60 |
Pictură –Ulei pe pânză |
|
Daniel Şerban |
Pendulare zoomorfică |
50 /70 |
Pictură – Tehnică mixtă pe hârtie |
|
Daniel Semenescu |
Arca lui Noe |
60 / 124 |
Print pe pânză |
|
Mariangela Vlădulescu |
Reînvierea |
68 / 90 |
Pictură – Tehnică mixtă pe carton |
|
Petre Birău |
Infinire 1 |
30 / 40 |
Pictură – Ulei pe pânză |
|
Romana Ţopescu |
Ultimul pas |
19 / 26 |
Colaj – Grafică pe hârtie |
|
Mihai Ţopescu |
Portret de bărbat cu urechi galbene |
43/ 29 /15 |
Sticlă colorată turnată |
|
Valentin Duicu |
Adam |
20/20/30 |
Sculptură – Bronz |
|
Valer Neag |
Devenire |
33 /33/ 20 |
Sticlă, cristal,bronz,metal |
|
Paul Popescu |
Aşteptare |
25 /12 /12 |
Sculptură – Travertin |
|
Marius Turcitu |
Caleaşcă cu cal |
50 / 70 |
Pictură – Ulei pe Pânză |
Prin acest proiect susţinut cu bună intenţie şi viziune culturală de domnul Primar al Municipiului Târgu Jiu, Dr. Ing. Florin Cârciumaru, Filiala Gorj a U.A.P., au dorit introducerea unei idei de actualitate şi anume realizarea unui parteneriat prin care colecţia de artă să fie găzduită, manageriată şi finanţată de instituţiile abilitate ale municipalităţii oraşului Târgu-Jiu. Prin acceptarea acestei iniţiative, Primăria oraşului realizează mai multe obiective:
*Implicarea sa tot mai profundă în dezvoltarea artelor şi a culturii gorjene. Prin această acţiune se întăresc relaţiile fructuoase şi de lungă durată între autorităţile locale şi Filialele teritoriale de artă şi cultură din judeţ. Achiziţionarea colecţiei simbolizează calitatea artei contemporane gorjene şi interesul autorităţilor în dezvoltarea ei continua ca o zestre a moştenirii brâncuşiene.
*Sprijinirea şi promovarea artiştilor locali. Prin prezenta colecţie personalităţile artistice ale oraşului şi judeţului Gorj în domeniul artelor vizuale beneficiază de o promovare intensă, devin mai cunoscuţi pe plan naţional şi sunt integraţi în circuitul modern al artelor din contemporaneitate.
*Continuarea in contemporaneitate a zestrei culturale lasată de Brâncuşi. Expoziţia surprinde admiraţia artiştilor faţă de părintele sculpturii moderne şi vine ca un omagiu către geniul acestuia.
*Ajută la o mai bună cunoaştere a personalităţii şi operei marelui sculptor Constantin Brâncuşi, făcând o legătură firească a artei moderne cu cea contemporană.
*Dezvoltă oferta turismului cultural gorjean realizând profituri atât pe plan financiar cât şi publicitar prin promovarea artei româneşti.
Publicul prezent la vernisaj a avut privilegiul de a vedea colecţia într-un spaţiu muzeal, alături de alte mari opere adăpostite de Muzeul de Artă. Să sperăm că în scurt timp aceste exponate vor fi găzduite unitar de unul dintre centrele cultural-administrative târgujiene precum: Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, Centrul de informare şi documentare din Parcul Municipal, Centrul Naţional de Informare Turistică (strada Crişan).
Succesul proiectului arată receptivitatea autorităţilor faţă de problemele actuale în artele vizuale şi demonstrează depăşirea barierei privind funcţia pur politică a acestora prin întruchiparea unei instituţii model ce capătă şi atribute artistice, sociale, turistice, etc. Colecţia de artă „Reverberaţii Brâncuşiene” va rămâne peste timp ca o dovadă materială a trecutului acestei comunităţi, care îi reflecta interesele şi preocuparile de natură intelectuală. Cu cât se vor aduna mai multe dovezi cu atât se va creiona mai puternic în viitor identitatea comunităţii la care aparţinem şi cu care ne identificăm.
Mihaela Cristea


















