Poezii de Nicu Murgăşanu– PRIMUL FOTOGRAF AL REVOLUŢIEI DE LA ALBA-IULIA
ABSENŢĂ TEMPORARĂ
Prin ce iarnă am trecut …
Ţurţuri grei atârnau la ferestre
Zăpada îngropase oraşul
Din altă lume cădeau ninsorile-ntruna
Când ne-am întâlnit printre
Fulgii cuvintelor ce ne topeau de emoţie.
Zilnic
Mă întrebai despre peregrinările mele …
Dacă am fost la Polul-Nord şi la Polul-Sud
Dacă am văzut sănii trase de câini
Ori pinguini în fracuri de sărbătoare
Şi cine mă atacă prin jungla urbană…
Nopţile…
In nopţile noastre adevărate
Privesc ochii tăi, părul tău
Prin care-mi plimb degetele…
Părul tău care ştie să îngâne apele mării
Şi trupul tău sărutat de mine
Centimetru cu centimetru
Miroase a rozmarin înflorit…
Astăzi
Tăcerea ta îmi pune iar întrebări…
În timp ce mă uit la tine
Ca la o primejdie
Prin care trec cu mâinile goale.
Astăzi îţi voi spune
Mai puţine lucruri ca ieri
Voi încerca să te mint şi tu să crezi
Că sunt un om fericit …
In rest
Nimic n-am să uit
Din tot ce trăiesc lângă tine
Şi spaima că mâine-ai sa pleci
O acopăr cu zăpada
Din iarna prin care am trecut.
ABSENŢA EI
Absenţa ei mă zăpăceşte ca un drog
Iluziile foşnitoare-mi dau târcoale
Proptindu-mă în ele ca-n cârje un olog
Ronţăi amintiri, vechi zaharicale
Devalorizate, false, fără de esenţă.
Însă maşinăria tristă a serii toacă
Amuzată, lăsând în mine o absenţă
Şi gândul la prezenţa ei mă-neacă.
Absenţa ei impune rele multe
De-am tăvălit-o prin zăpada alb imaculat
Când competent şi sigur am îmbrăţişat
Stafiile din geamuri şi umbrele din pat.
Developând realitatea ca posibilă exact
TRANDADIRUL ALB i l-am pus în cutia poştală
Şi m-am pierdut în întunericul compact
Unde ningea bezmetic, dar ningea cu fală.
Măcinat de îndoieli, absenţa ei vibrează
Maşinăriei triste eu defecţiunea-i rog
Inocent, ironic, sincer, însă tot punctează
Mai acerb, – prezenţa ei – iluzie de drog.
SUNT VINOVAT DE IUBIRE
Aătazi am început număratoarea zilelor triste!
Plutirile lânga tine le înfăşor în batiste
Care-mi vor şterge roua caldă de pe obraz
Acum când vrei o schimbare şi la macaz
Sunt eu acarul-Păun, găsit vinovat de iubire.
Vinovat că lăsam zilnic în semn de preţuire
Urmele inimii mele peste pleoapele tale
Peste umerii şi sânii ce-i acopeream cu petale.
Pentru nefericirea ta mă simt azi vinovat
Pentru visele năruite şi sufletu-mi însingurat
Pentru cât te-am iubit şi cât am sperat.
Vinovat că flăcări in aripi mereu am visat.
Sunt vinovat că am să mor fără să şti
Cu fiecare zi ce a fost, dar nu va mai fi
Iar TRANDAFIRII ALBI din Cetate, cândva înrourati
Vor fi deasupra oaselor mele – trişti şi uscati.
DECLARAŢIE SINCERĂ
N-am inventat bomba atomică
Premiul Nobel pentru iubire n-am luat
N-am fost în vreo ţară islamică
Pulsez într-un perfect anonimat.
N-am purtat barbă-n şuviţe
Nici ochelari cu sticlă fumurie
Nu-nghit droguri, nu-ncurc iţe
Permanent sunt lipsit de furie.
Nu rup florile din parcuri
Frumuseţea femeii mă-ncântă
Când e pură sau cu farduri
Ori cu ţepi sau floare sfantă.
Pentru asta nu cer ofrande
Insigne smălţuite să-mi agăţ de rever
Ori potop de aplauze să mă scalde
Că la fier topit trimit un revolver.
Citesc carte după carte şi ziarul normal
In ele căutaând mereu marginea zării
Trag linie, sentimental adun şi la total
Îmi ies doar pescăruşi la ţărmul marii.
Şi între ei iubita cu aripi generoase
În care simt aroma florilor de tei
Îşi pregăteşte aterizările frumoase
Pe aeroportul cald al umerilor mei.
Iar eu cu TRANDAFIRUL ALB în mână
Şi uşa inimii spre ea, mereu deschisă
Am s-o declar definitiva mea stăpână
Peste imperiul roz din pagina nescrisă.
