POEME
de Nicu MURGĂŞANU
Tristete de-o seara
Iubito, în flori se agită polenul
E anunţată primavara-n grădini
Eu plec departe cu trenul
Striveşte-mă normal între sâni.
Creierul meu maşinarie romantică
Toacă sentimente mărunt
O voluptate ilustră si statică
De a-mi face părul cărunt.
Pufăie oraşele lumii din pipă
Scutură-ţi pletele de frunze şi zgură
Gândeşte-te la mine o clipă
Şi calea ferată o-njură.
Iubito, aceiaşi maşinărie romantică
Reface monoton ziua trecută
Cu o voluptate ilustră şi statică
În a te găsi mereu abatută.
Cuplează caloriferul la energia solară
În suflet şi coapse fie-ţi căldură
Pune de-o cafea, nu-ntârzia afară
Iubeşte-mă şi sânii fie-ţi etalonul masură.
Aşteaptă-mă iubito, aşterne-mi terenul
Mă voi întoarce iarăşi cu trenul…
Obosit şi de-o tristeţe precară
Am să-nfloresc în astă seară.
Trandafirul alb
Gânduri suprapuse, interminabile gânduri
Zile disecate pe ore, minute, secunde…
Trandafirul stă proaspăt printre rânduri!
… Nu fugi iubito, rămâi, nu te ascunde.
Trandafirul presat în cartea netipărită
Păstrează petalele albe, sincere, neofilite…
Lângă trandafir iubito o să rămâi zidită
Între pagini niciodată de tine citite.
Paginile sufletului meu păcătos, rupt în bucăti,
Sufletul ierbar, călcat de tine-n picioare
Te aşteaptă iubito la margini de cetăţi
Să explodăm fericiţi într-o singură floare.
Cearcănele mele nevăzute sunt durerile tale.
Suferinţa-mi stă în pleoapa nedormită
A trandafirului alb ce îţi iese în cale…
Si de parfumul lui te lasă învăluită.
Iubito, declar la final îngândurat
Cuprins de prea multă sinceritate…
În fiecare dimineaţă lăcrimând şi înrourat
Trandafirul alb te aşteaptă-n Cetate
PATRIA
PATRIA nu sunteţi voi ce luaţi totul de-a gata!
PATRIA e pământul uscat, unde tata
Răzvrătit se răsuceşte-n mormânt supărat
Că ŢARA nu este ce el şi noi am visat.
PATRIA mea nu sunt curvele şi maneliştii
Vedetele din carton mucegăit, nici navetiştii
Din politica trista de două parale
Unde se perindă prea multe haimanale.
PATRIA mea va fi întreagă şi fără voi
Lacomii până la nesimţire, turma de boi
Frenetică, însetată să calce totul sub copită
In ŢARA frumoasă ce-o vreţi pustiită.
PATRIA nu sunt tembelii născuţi pentru hoţie,
Minciună şi jaf, ipochimenii lipsiţi de mândrie.
N-am să fiu niciodată patriot lângă voi
Munţi de neruşinare, maldare de gunoi…
Patria mea este liniştea munţilor, verdele brazilor
Arşita câmpiilor nesfârşite şi palmele ţăranilor
Bătătorite de sapă la începutul mileniului trei,
Este întelepciunea şi puritate semenilor mei.
PATRIA mea este fratele obidit prin Italia
Şi sora noastră bună, umilită în Spania
Copiii deştepti, plecaţi departe peste ocean ,
Amărâtul ce-şi drămuieşte ultimul ban.
PATRIA mea binecuvantată de Dumnezeu!
Răzvrătit zilnic, pios ţie mă-nclin eu
Robul tău, care odata va fi pamant
Robul nemulţumit, încă viu şi neînfrânt
