POEME de Renate Müller
Suflete legate
Mă aflu-n partea vieţii mele,
învăluită-n ţesături de ceaţă.
Tu, stai în colţul tău verzui,
înconjurat de umbre triste.
Nimeni la lumină nu ne cheamă;
nici melodii duioase,
nici zbor de rândunici.
Eu, nu pot să te-ajung,
iar tu, nu vii, pe drum deschis,
pe veci el ne desparte.
El trece peste, şaptesuteşapte,
munţi şi văi şi mări.
Deşarte gânduri şi
speranţe ce se zbat,
în muşuroiul inimilor noastre.
Sprijinit într-o palmă
Mă-nchid în mine
privesc la tine
răsfirat prin toată camera
într-un colţ cu capul
sprijinit într-o palmă
te ţii de ţigară
gata să dai foc
gândurilor în vârtejul
unei mori nebune
fumul îţi stoarce lacrimi
lăsându-le să cadă
în umbrele viselor tale
începi să numeri gratiile
aruncate pe pereţi
de lumina rece a lunii
Mi-e frig fără tine
Ai şters amprentele mele
din sufletul tău!
Cum să te regăsesc?
Te caut în mine, te simt,
este al inimii mele ecou,
ce-mi răspunde când strig.
Balansez pe-un fir de durere
spre tine în gând şi mi-e greu.
De-a ta cumplită tăcere,
mă-mpiedic,
mă-mpiedic mereu!
