
Negruţiu şi Orchestra Filarmonicii Universităţii din Alicante vor concerta sub bagheta dirijorului român Mihnea Ignat
Cunoscutul pianist român Silvan Negruţiu se va alătura Orchestrei Filarmonicii Universităţii din Alicante (OFUA), dirijată de Mihnea Ignat, în turneul pe care aceasta urmează să-l facă în primăvară prin provincia Alicante.
Vice-rectoratul de Cultură, Sport şi Politică Lingvistică, a planificat de-a lungul lunii martie un turneu compus din patru concerte care încorporează de fapt tradiţionalele Concerte de Primăvară ale Universităţii din Alicante. Ca de obicei, o parte din aceste concerte vor avea un caracter solidar şi fac parte din programul «VEU solidaria» al Universităţii din Alicante.
Primul dintre concerte va avea loc joi, 20 martie, orele 20:00, la sala Paraninfo a Universităţii din Alicante şi va fi destinat strângerii de fonduri pentru Centrul de Educaţie Specială ALINUR (preţ cu caracter donativ 5 euro). Cel de-al doilea se va desfăşura vineri, 21 martie, orele 20:00 la Casa de Cultură din Alfas de Pi, unde intrarea va fi liberă. Sâmbătă, 22 martie, la orele 11:00, la sala Paraninfo, OFUA va susţine cel de-al treilea concert iar în aceeaşi zi, la orele 20:00, la sala ADDA din Alicante va avea loc ultimul concert care, de asemenea, va fi destinat strângerii de fonduri de data aceasta pentru Asociaţia pro oameni cu dizabilităţi psihice din Alicante APSA (preţ cu caracter donativ 15 euro).
Reprezentanţi ai Universităţii din Alicante şi ai consiliului local din l’Alfàs del Pi au ţinut să scoată în evidenţă importanţa acestor concerte solidare care pe lângă că prezintă publicului munca şi talentul artiştilor, ajută la strângerea de bani pentru cei cu nevoi.
Directorul tehnic şi artistic al OFUA, Mihnea Ignat, a pregătit un program comun pentru trei dintre cele patru concerte în care va participa şi pianistul român Silvan Negruţiu, împreună urmând să interpreteze Concertul pentru pian şi orchestră Nr.5 în Mi bemol Major “Imperial” de Ludwig van Beethoven şi Simfonia Nr. 5 Opus 64 în Mi minor de Pyotr Ilyich Tchaikovsky.
Negruţiu care, printre altele, a studiat la Holland Music Session Summer Academy 2007 şi la Mannes College of Music din Nueva York a câştigat numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale şi a oferit recitaluri în Bucureşti, Budapesta, Atena, Varşovia şi New York şi a activat ca solist în compania Orchestrelor Filarmonice din Târgu-Mureş, Bacău şi Constanţa, cu Simfonia Bucureşti şi cu Orchestra de Cameră a Radiodifuziunii Române.
Silvan Negruţiu a mai susţinut un concert la Universitatea din Alicante în anul 2007.
ALIN SACACEAN/ România Expres
