Părintele Arsenie Boca este un caz unic în istoria Bisericii noastre, care n-a mai cunoscut preoţi sau călugări cu o atât de mare influență asupra poporului credincios ca Sfinţia Sa. Părintele Arsenie Boca se bucură de cinstirea credincioşilor datorită sfinţeniei cu care l-a încununat Dumnezeu. Cinstindu-l ca sfânt şi chemându-l în rugăciune, credincioşii se bucură de ajutorul lui. Când urci creasta de mireasmă cerească a Prislopului, Părintele Arsenie Boca respiră cu tine şi simţi ocrotirea lui. În coasta de lumină a Prislopului, Părintele Arsenie Boca ne aşteaptă să ne fie sprijin şi îndrumător în viaţă. „ La Prislop s-a pogorât tăcerea,/ A coborît din cer iar Sfântul,/ Să pună mir de vindecare/ Pe rană şi să ia durerea/”.
În ziua de 29 septembrie 1910, în Vaţa de Sus, judeţul Hunedoara, s-a născut Boca Zian. Şcoala primară şi liceul le-a urmat în orăşelul Brad. În anul1929 s-a înscris la Academia Teologică din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1933. Apoi a urmat studiile Academiei de Arte frumoase din Bucureşti. În Vinerea Izvorului după Paştile anului 1939, a fost tuns în călugărie primind numele Arsenie şi trimis la Mănăstirea Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus, judeţul Făgăraş. În anul 1948 este mutat, ca stareţ, la Mănăstirea Prislop. Între anii 1945 şi 1956, este arestat şi închis în mai multe rânduri de autorităţile comuniste. În anul 1959 este forţat să plece de la Prislop şi angajat ca pictor la Atelierul de Pictură al Patriarhiei Române. În anul1968 se pensionează; pictează biserica din Drăgănescu; din anul 1969, lucrează în atelierul de pictură al aşezământului mănăstiresc de la Sinaia. În ziua de 28 noiembrie 1989 a trecut la Domnul. Prohodit de o mulţime impresionantă de credincioşi, Părintele Arsenie Boca a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Prislop, în ziua de 4 decembrie 1989. Ştim că tot ce păţesc oamenii, li se trage de pe urma greşelilor, necredinţei şi păcatelor. Poveţele pe care le-a dat Părintele sunt: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toţi oamenii, fără deosebire, viaţă curată şi sfinţirea omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viaţă. Înaintea morţii părintele s-a dus cu gândul spre cei care îl iubesc şi preţuiesc zicând: „Nu plângeţi, căci acolo unde mă duc, în ceruri, vă voi ajuta mai mult, rugându-mă pentru voi”. „Împovăraţi de griji şi de nevoi,/ Azi pelerinii- şi pleacă fruntea/ La sfinţita-ţi cruce şi îţi spun/ Să îi ajuţi de-ţi este vrerea/”. Pentru ca rugămintele Părintelui să se împlinească, noi trebuie să fim credincioşi, smeriţi, să iubim oamenii şi să ajutăm pe cei în suferinţă. Dacă nu, aici şi dincolo, în tărâmul celălalt, vom avea soarta omului necredincios, bogat şi nechibzuit, relatată în Evanghelia după Luca 16, 19-31: „Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vizon, în toate zilele, veselindu-se în chip strălucit. Iar un sărac, un anume Lazăr, zăcea în faţa porţii lui, bolnav, şi-ar fi poftit să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului. Dar şi acestea erau date la câini. Şi a murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost îngropat. Şi în iad fiind el în chinuri, îşi ridică ochii şi-l vede de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sânul lui. Şi i-a zis, strigând: Părinte Avraam, ai milă de mine şi trimite-l pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, că mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam i-a zis: Fiule, adu-ţi aminte că tu ţi-ai primit pe cele bune în viaţa ta, şi Lazăr, de asemenea, pe cele rele, iar acum, aici, el se mângâie, iar tu chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi prăpastie mare s-a întărit, încât cei ce vor să treacă de aici la voi să nu poată, nici de acolo să treacă la noi”…..Pentru ca învăţăturile divine descoperite lumii în Sfânta Scriptură să rodească în sufletele noastre şi să ne călăuzească în timpul vieţii pe cărările cele mai luminoase, trebuie să ne rugăm şi să ne smerim şi la mormântul, Sfântului Ardealului, de la Mănăstirea Prislop, Arsenie Boca.
„Cu flori în braţe pe poteci/ Sunt candele de mărturie/ Că Tu Părinte ne petreci,/ În drum spre marea veşnicie”.
Romulus Modoran