„DOVEZILE” AU FOST PUBLICATE!
Cine a desconspirat NOUA BOIERIME de la Glogova?

S-a aflat cine sunt „vinovații”: Muzeul Național „Constantin Brâncuși” și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj. Cele două instituții au făcut posibilă apariția albumului „Glogova Art Project – Salon Boieresc”. În paginile sale apar nume importante din arta plastică. Amintim doar câteva, la întâmplare: Michael Lassel, Napoleon Tiron, Suzana Fântânariu, Gheorghe Dican, Gabriela Cristu, Rusu Gregorian, Valer Neag și Valeriu Sepi. Iar lista continuă.

Cu două zile înainte de vernisaj, Glogova își dezvăluie o parte dintre „probe”. Albumul a apărut, numele sunt tipărite, iar lucrările pot fi descoperite. Sâmbătă, publicul va putea vedea originalele la Cula Glogovenilor.

Cel care a pus cap la cap această întâlnire este artistul și curatorul Florin Preda-Dochinoiu, care a reunit creații recente cu opere din colecții particulare și instituționale. Unele au rămas ani întregi departe de ochii publicului, iar acum ies din nou la lumină.

Printre ele se numără desene de Iosif Keber, realizate în perioada studenției. Ele păstrează exercițiul, studiul și căutările unui tânăr aflat în anii formării, oferind vizitatorului ocazia de a privi o etapă de dinaintea consacrării.

Un alt nume important este Michael Lassel, artist care leagă Glogova de Muzeul Național Brukenthal din Sibiu. În România, în afara lucrării prezentate la Glogova, mai este expusă în prezent o singură lucrare a artistului, la Brukenthal. Nu ajungeți la Sibiu? Îl puteți descoperi la Glogova.

Albumul îi reunește și pe Napoleon Tiron, Suzana Fântânariu, Gheorghe Dican, Gabriela Cristu, Rusu Gregorian, Valer Neag și Valeriu Sepi. Sunt doar câteva dintre numele și parcursurile reunite aici, în jurul unor lucrări care cer să fie privite fiecare în parte.

Dialogul dintre generații este susținut de o acuarelă a Mariei Constantin, din 1969, prezentată alături de lucrări datate 2025–2026. Romeliu Copilaș și Constantin Dipșe sunt prezenți cu opere din anii 1970. La Mihail Trifan, comparația se face între „Compoziție cu figuri umane”, din 1980, și „Aranjament alimentar”, din 2025: patruzeci și cinci de ani între două lucrări, vizibili în aceeași expoziție.

Albumul include două lecturi critice, semnate de Pavel Șușară și Dalina Bădescu: „Memorie și continuitate” și „La Glogova, azi”. Textele urmăresc relațiile dintre generații, patrimoniu și creația actuală, dar și rolul colecționarilor care au cumpărat, păstrat și readus lucrările în fața publicului.

Selecția de grafică îi include, printre alții, pe Marcel Chirnoagă, Florin Pucă, Mircia Dumitrescu și Alina Roșca, iar pictura, sculptura, obiectul și tehnicile mixte completează întâlnirea.

Sâmbătă, 3 octombrie 2026, la ora 13:00, la Cula Glogovenilor, în comuna Glogova, județul Gorj: vernisajul „Glogova Art Project – Salon Boieresc”.

Originalele vă așteaptă la Glogova.

untitled-2