DIN PRESA VREMII- AURELIAN TITU DUMITRESCU: SÎNT UN POET DE FORMULA UNU

0
981

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

-Cu ce să începem acest interviu, Aurelian Titu Dumitrescu?

-Aş vrea să vorbim despre oamenii care m-au ajutat să scriu şi să public ,,Antumele”.

-Cât de important este pentru tine acest moment?

-Este prima mea carte adevărată de poezie. Numai a mea. Starea în care se scrie o carte de poezie este cîteodat o stare apărată de nişte oameni.

-Fă-ne să întelegem…

La începuturile anului trecut, umblam din editură în editură cu ,,Antimetafizica” sub braţ, căutînd pe cineva s-o editeze aşa cum a fost scrisă. Am fost amînat, înlăturat, jenat, chiar îmbrîncit. Sînt o fire optimistă, dar nu mai credeam să văd carte tipărită. Mi se reproşa că nu sînt poet, că l-am compromis pe Nichita. Dumitru Radu Popescu a intervenit pentru publicarea ,,Antimetafizicii” şi a consultat cîţiva mari scriitori în legătură cu valoarea textelor mele şi cu gîndurile din urmă ale lui Nichita. Doi oameni m-au ajutat: Domokos Geza, căruia Nichita îi spusese cu două zile înainte de a muri cum trebuie editată cartea în limba maghiară, şi Nicolae Manolescu care, după ce a citit ,,Antimetafizica”, a pus calificativul ,,Foarte bun” lîngă 23 de poezii ale mele şi ,,Mai bun de foarte bun” în dreptul poemului ,,Despre viaţa mea şi a tatălui meu”. Tot el a recomandat cartea Editurii ,,Cartea Românească” şi s-a interesat îndeaproape de editarea ei. Fără sentimentul de apărare pe care mi l-a dat prezenţa lui Nicolae Manolescu , alui Dan Grigorescu, Aurel Covaci, în casa căruia am găsit de multe ori cărţi, hrană şi prieteni, mai tîrziu a lui Radu G. Ţeposu, alui Alex Ţtefănescu şi Victor Atanasiu n-aş fi putut să am liniştea de a scrie ,,Antumele”, carte pe care am terminat-o la 1 iunie anul trecut.

-Cum ai defini tu cartea recent publicată?

-O continuare a poemului ,,Despre viaţa mea şi atatălui meu”. O carte dedicată lui Nichita Stănescu.

-Titlul ar putea nedumeri. ,,Antumele”!?

-Am hotărît – acum dezvălui asta – ca atîta timp cît voi trăi, în fiecare an, de ziua lui Nichita Stănescu, să dedic acestuia un caiet de poezii. ,,Antumele” este prima carte din serie şi poartă acest titlu pentru că ea cuprinde unele poezii pe care le-am scris în timpul vieţii lui Nichita. Sînt ,,antumele” prieteniei noastre. Din inerţie, şi celelalte caiete se vor numi ,,Antumele II, III…”

-De ce la ,,Litera”?

-Nu am prejudecăţi. Tot la ,,Litera” au publicat şi poeţi importanţi Cenaclului de luni. Apoi, am mai spus, nu există în acest moment un editor care să mă respecte. Poetul Ilarie Hinoveanu, directorul Editurii ,,Scrisul românesc” m-a asigurat în două dintre articolele sale, mi-a trimis apoi şi o adresă prin care mă informează că mi-a oprit această carte în portofoliu pentru a fi valorificată, într-o primă formă a ei, dar propbabil că prin 1990 voi putea publica şi acolo o carte. Pînă atunci voi ţine ritmul meu de scris, în aşteptarea unui editor, publicînd la Editura ,,Litera”. Cartea pare să aibă deja o istorie. În decembrie, un distins publicist a recomandat cartea Editurii ,,Litera” cu rugămintea ca ea să apară pînă la 31 martie, ziua de naştere a lui Nichita. Redactorul cărţii a adus directorului editurii manuscrisul spunînd cu bune intenţii că nu înţelege nimic, că asta nu este poezie. Directorul editurii, Gheorghe Buzatu, om modern, cu o cultură solidă, mi-apus că nici el nu o descifrează şi că nu paote da drumul cărţii la tipar fără recomandarea unui mare critic. Am spus cîteva nume de critici. Numele lui Nicolae Manolescu era ultimul. Gheorghe Buzatu l-a ales pe Nicolae Manolescu şi iată că prin forţa împrejurărilor, pentru a doua oară Nicolae Manolescu m-a salvat. Ulterior, cartea a primit un referat excelent din partea lui Liviu Călin.

-Pot să te întreb ce atitudine are poetul Adrian Păunescu faţă de poetul Aurelian Titu Dumitrescu?

-Ca om, marele poet Adrian Păunescu este un aliaj ciudat între Danton şi Marat. Adrian Păunescu m-a salvat ca om şi ca personalitate dar asta e o altă poveste pe care o voi spune la timpul potrivit. Important e că din cei care mă ajută, eu simt că poetul Adrian Păunescu îmi ştie cel mai bine soarta şi că mi-o construieşte în sensul ei firesc. Nu numai că mi-a făcut onoarea de a mă primi la cea mai mare revistă din ţară, dar nu a uitat niciodată că sînt acolo. Pînă şi cartea pe care o scriu cu Tiberiu Rebreanu o datorez lui. Tot Adrian Păunescu mi-a dăruit-o, într-o formulă mai mult decât elegantă, apropae jumătate din banii necesari pentru tipărirea cărţii ,,Antumele”. Mă simt foarte legat de el şi nu voi pleca de acolo decît în momentul în care ingeniozitatea mea nu va putea să-i contracareze capriciile incidentale – capriciile unei personalităţi sunt defapt absolut necesare – capriciile pe care eu nu le-am simţit pînă acum pe pielea mea. Sau voi pleca atunci cînd va veni timpul.

-Doreşti să spui ceva anume cititorilor cu ocazia apariţiei ,,Antumelor”?

-Doamnelor şi domnilor, feriţi pistele. Sînt un poet de formula unu.         

A consemnat, I.LAZĂR

Interviu din ,,Scînteia tineretului”, pagina 8, Anul V, Nr.13 (184), 31 martie 1985

DIN PRESA VREMII- AURELIAN TITU DUMITRESCU: SÎNT UN POET DE FORMULA UNU
5 (100%) 1 vote
untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here