Elisabeta Gîlcescu inaugurează sentimente vizibile, figurează lirismul şi roteşte uimitor logica formelor, nu ca un deficit de sensibilitate ci ca o alternativă esenţială la golul lumesc, la marinul balcic, răsfăţat în ,,clopote de lumină” proverbială.
Are curajul să ţină la respect şi să sfideze metaforele cotidiene, să pună preţ şi presiune pe rafinamente . Are blândeţe lirică. Are tentaţii brutal de tinereşti, deloc spontane. Pare antrenată să poarte semne demontabile, cu arome de vineri şi filoane de compromitere poetică.
Unii cred că poetul Gîlcescu este ireal, dar, ,, patimile dulci” de reprezentare româneacă, s-ar putea să ,,inventeaze poveşti” şi să împiedice versul ,,scăpat din rugăciune” să ademenească vremuri de austeritate pură.
Planetară şi periculos de dulce, pentru numele lucrurilor, surprinde momentele cheie şi realizează stări de graţie, fulguraţii cu derogare, cuvinte cu însemne explozive, adiacente şi înfoiate solemn de original.
Elisabeta Gîlcescu inaugurează sentimente vizibile, figurează lirismul şi roteşte uimitor logica formelor cu o viziune foşnitor de strălucitoare.
Alin BĂLUŢĂ
astăzi
inventez povești
combin culori
iar în palme…
o întâmplare
reînviată
toridă
Insuportabilă
culoarea mea –
cântec de fântână
îmbrățișează
spectacolul împietrit al dimineții
zbucium
în sufletul iernii
zbucium de dor și de pâine
adăposturi în coajă bătrână
lacrima frunzei necoaptă
zbucium ce țipă departe
pământul mirosind a moarte
tăinuind o altă tăcere
resturi de vise
un băț de chibrit
o durere
un zbor
a înnoptat în vis
era scăpat din rugăciune
s-a furișat roșind proscris
și mai spera într-o minune
un zbor a fost strivit de-un nor
nevindecat de versuri line
scrise neîntâmplător
redeșteptând iar o minune
un zbor ce zace azi înfrânt
la masa cea de prânz, tăcută,
doar amintirile mai sunt
minunea astăzi renăscută
ea prinde rădăcini în noi
să fie limpede și vie
minunea noastră, a tuturor,
în zbor de vineri, poezie
un zbor ce nu va fi prescris
printre atâtea amintiri
tot zi de vineri au înscris
minune, rugă și iubire.
un zbor ce nu va fi înfrânt
azi, zborul Ei e veșnicie
adorm minunea
mângâind
Troiță vie
adăpost
în sfânta glie
de acasă
minune
rugă
și iubire
clopote de lumină
aerul de un freamăt viu
bate toate drumurile pământului
clocotește în el iubirea
durerea
tăcerea așteaptă o clipă pentru a răbufni
uriașe clopote de bronz îi sună în urechi
ochii se umplu de foc
doar cerul înverșunat
parcă vrea să-i osândească
fărădelegile născocite
ca o făgăduială a izbăvirii
urc una câte una treptele amintirilor
până unde e lumină
și nicio clipă nu voi coborî de pe pragul ei
unde gândurile m-au dus
răsuflând împăcată
și fericită
mă contopesc cu lumina
mă depărtez odată cu ea
încarcerat
trece timpul
și zilele se trec peste noi
sporind așteptarea
cu atâta dulcegărie
un prolog neliniștit
va dăinui o vreme
peste un cuvânt anume –
dar de dor fără nădejde
semnul lui nelămurit
la-ndemână – numai piedici
vorbe spuse în desfrâu
ce apasă-un neastâmpăr
iar tristețea nu-i de-ajuns
ceasul în trecere
un trecut descifrează
secunda pierdută
printre vorbe fără noimă
pradă cade
peste cele mai bune
zile, clipe
cazne grele
arătă așa cum sunt –
vorbe fără părtinire
încarcerate, trup și suflet,
chiar pe viață
atunci, halal epilog
orbit de mila
iubirii
îmi văd
prea multe găuri
necuvinte
ce nu rabdă
uitare
printre sfinte
icoane
pomeniri
trufia este trează
și vânează
deșertăciunea-i
la vedere
săracă și bolnavă
ascunsă-i doar răbdarea
obosită
vremuri vin
oftând
trecutul
iar cei ce știu că-l știu
nu știu nimic
de adevăr
de bine
și de folosință
pe trei arginți zornăitori
virtutea o trădează
umilind-o
duminica de ieri
încă vibrează
și ne iartă
durerea neștiută
din „Duminica de ieri“
întinde lumina
cuvântul
îndatoritor
se strecoară
pe sub ușa ei
doar o clipă
îi tulbură iubirea
legată cu ață
„Arta conversației“
vine, vine..
sărutul tău
are alți zei
al meu învârte hora muzelor
sub bolta cerească de aramă
unde cresc flori palide
roiuri de umbre
cântec nou
urcă pe munți
intră în peșteri
cutreieră pământul
iată,
sărutul a învățat să meargă pe valuri
să prindă a se roti
ca-ntr-o beție
el, sărutul
nemaivăzutul
nemaiînțelesul
sărut nou
ce curge
spre tine
se ascunde
mocnind
o tulburare
e pe aproape
rece, cald
arde
foc
receeeeeeeee
acopăr
nisipul
cu sânii goi
a intrat
marea în
oasele mele
e strângerea
sufletului
doare
înghesuită
prea rece
grea
marea… marea
te-am visat
îmi erai dor de mare
și sete…
brațul se silea spre mine
încercam să-i ating mâna
dar i-am uitat numele
a îmbătrânit clipa de ieri
cea de azi –
prea grea
când taine desfac
leagă
Mai este aici?
sau ne-a potrivit timpul
după stingerea luminii
buzele descântate
au împletit clipele
pentru o clipă…
în visul meu
spovedanie
sărutul Iudei –
păcătoșenia dulce
sărută crucea
cu mușcătura veninoasă
păcatul – ghimpi de fală
îngenuncheat
în adâncimea sufletului
fără dumnezeire
urcă
urmărind timpul
cum se scurge în alt trup
izvodit de neliniștea de
a face bine –
capcana perfidă –
spovedanie (ne)osândită
de bună mireasmă
bucuria luminii
scânteiere nezidită
Elisabeta Gîlcescu
