ELISABETA GÎLCESCU ESTE PLANETARĂ ŞI ROTEŞTE UIMITOR LOGICA FORMELOR

0
478

 

       eli galcescu by fpd

      Elisabeta Gîlcescu inaugurează sentimente vizibile, figurează lirismul şi roteşte uimitor logica formelor, nu ca un deficit de sensibilitate ci ca o alternativă esenţială la golul lumesc, la marinul balcic, răsfăţat în ,,clopote de lumină”  proverbială.

       Are curajul să ţină la respect şi să sfideze metaforele cotidiene, să pună preţ şi presiune pe rafinamente . Are blândeţe lirică. Are tentaţii brutal de tinereşti, deloc spontane. Pare antrenată să poarte semne demontabile, cu arome de vineri  şi filoane de compromitere poetică.

       Unii cred că poetul Gîlcescu este ireal, dar,  ,, patimile dulci” de   reprezentare româneacă, s-ar putea să ,,inventeaze poveşti” şi să împiedice versul ,,scăpat din rugăciune” să  ademenească vremuri de austeritate pură.

       Planetară şi periculos de dulce, pentru numele lucrurilor, surprinde momentele cheie şi realizează stări de graţie,  fulguraţii cu derogare, cuvinte cu însemne explozive, adiacente şi  înfoiate solemn de original.

      Elisabeta Gîlcescu inaugurează sentimente vizibile, figurează lirismul şi roteşte uimitor logica formelor cu o viziune foşnitor de strălucitoare.

                                                                Alin BĂLUŢĂ

 

astăzi

inventez povești

combin culori

iar în palme…

o întâmplare

reînviată

toridă

Insuportabilă

 

culoarea mea –

cântec de fântână

îmbrățișează

spectacolul împietrit al dimineții

 

zbucium

în sufletul iernii

zbucium de dor și de pâine

adăposturi în coajă bătrână

lacrima frunzei necoaptă

zbucium ce țipă departe

pământul mirosind a moarte

tăinuind o altă tăcere

resturi de vise

un băț de chibrit

o durere

 

un zbor 

a înnoptat în vis

era scăpat din rugăciune

s-a furișat roșind proscris

și mai spera într-o minune

 

un zbor a fost strivit de-un nor

nevindecat de versuri line

scrise neîntâmplător

redeșteptând iar o minune 

 

un zbor ce zace azi înfrânt

la masa cea de prânz, tăcută,

doar amintirile mai sunt

minunea astăzi renăscută

 

ea prinde rădăcini în noi

să fie limpede și vie

minunea noastră, a tuturor,

în zbor de vineri, poezie

 

un zbor ce nu va fi prescris

printre atâtea amintiri

tot zi de vineri au înscris

minune, rugă și iubire.

 

un zbor ce nu va fi înfrânt

azi, zborul Ei e veșnicie

adorm minunea

mângâind

Troiță vie

adăpost

în sfânta glie

de acasă

 

minune

rugă

și iubire

 elisabeta gilcescu1ba

 clopote de lumină

 

aerul de un freamăt viu

bate toate drumurile pământului

clocotește în el iubirea

durerea

 

tăcerea așteaptă o clipă pentru a răbufni

uriașe clopote de bronz îi sună în urechi

ochii se umplu de foc

doar cerul înverșunat

parcă vrea să-i osândească

fărădelegile născocite

ca o făgăduială a izbăvirii

 

urc una câte una treptele amintirilor

până unde e lumină

și nicio clipă nu voi coborî de pe pragul ei

unde gândurile m-au dus

răsuflând împăcată

și fericită

 

mă contopesc cu lumina

mă depărtez odată cu ea

 

încarcerat

trece timpul

și zilele se trec peste noi

sporind așteptarea

cu atâta dulcegărie

 

un prolog neliniștit

va dăinui o vreme

peste un cuvânt anume –

dar de dor fără nădejde

semnul lui nelămurit

 

la-ndemână – numai piedici

vorbe spuse în desfrâu

ce apasă-un neastâmpăr

iar tristețea nu-i de-ajuns

 

ceasul în trecere

un trecut descifrează

 

secunda pierdută

printre vorbe fără noimă

pradă cade

peste cele mai bune

zile, clipe

 

cazne grele

arătă așa cum sunt –

vorbe fără părtinire

încarcerate, trup și suflet,

chiar pe viață

 

atunci, halal epilog

orbit de mila

iubirii

 

îmi văd

prea multe găuri

necuvinte

ce nu rabdă

uitare

 

printre sfinte

icoane

pomeniri

trufia este trează

și vânează

 

deșertăciunea-i

la vedere

săracă și bolnavă

ascunsă-i doar răbdarea

obosită

 

vremuri vin

oftând

trecutul

 

iar cei ce știu că-l știu

nu știu nimic

de adevăr

de bine

și de folosință

 

pe trei arginți zornăitori

virtutea o trădează

umilind-o

 

duminica de ieri

încă vibrează

și ne iartă

 

durerea neștiută

din „Duminica de ieri“

întinde lumina

 

cuvântul

îndatoritor

se strecoară

pe sub ușa ei

doar o clipă

 

îi tulbură iubirea

legată cu ață

 

„Arta conversației“

vine, vine..

eli gilcescu 2 

sărutul tău

are alți zei

 

al meu învârte hora muzelor

sub bolta cerească de aramă

unde cresc flori palide

roiuri de umbre

 

cântec nou

urcă pe munți

intră în peșteri

cutreieră pământul

iată,

sărutul a învățat să meargă pe valuri

să prindă a se roti

ca-ntr-o beție

 

el, sărutul

nemaivăzutul

nemaiînțelesul

sărut nou

ce curge

spre tine

 

se ascunde

mocnind

o tulburare

 

e pe aproape

 

rece, cald

arde

foc

receeeeeeeee

 

acopăr

nisipul

cu sânii goi

 

a intrat

marea în

oasele mele

 

e strângerea

sufletului

doare

 

înghesuită

prea rece

grea

 

marea… marea

 eli3

te-am visat

îmi erai dor de mare

și sete…

 

brațul se silea spre mine

încercam să-i ating mâna

dar i-am uitat numele

 

a îmbătrânit clipa de ieri

cea de azi –

prea grea

când taine desfac

leagă

 

Mai este aici?

 

sau ne-a potrivit timpul

după stingerea luminii

 

buzele descântate

au împletit clipele

pentru o clipă…

în visul meu

 

spovedanie

 

sărutul Iudei –

păcătoșenia dulce

sărută crucea

cu mușcătura veninoasă

 

păcatul – ghimpi de fală

îngenuncheat

în adâncimea sufletului

fără dumnezeire

 

urcă

urmărind timpul

cum se scurge în alt trup

izvodit de neliniștea de

a face bine –

 

capcana perfidă –

spovedanie (ne)osândită

de bună mireasmă

 

bucuria luminii

scânteiere nezidită

Elisabeta Gîlcescu

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.