DEBUTUL ZILE (POEZIE): MARI CHIWI
Eşti femeie…
Spune-mi cate buze ti-au iubit sanii,
Cati ochi s-au dezmierdat cu gingasia pielii tale,
Cate nari si-au dat viata pentru mirosul tau
Si cate maini de barbat te-au strans in noapte.
Esti Femeie,
Esti simbol al frumusetii,
Esti emblema a desfranarii,
Esti intruchiparea seductiei,
Esti Femeie, si esti fericirea lor!
Sufletul tau e menit sa iubeasca,
Sa iubeasca pana la moarte,
Nu unul, nu doi, nu trei, nu zece,
Ci fiecare barbat in parte,
Fiecare baiat in parte,
Fiecare copil in parte,
Fiecare in felul lor.
Viata ta e un trandafir
Care infloreste si ofileste
De atatea ori de cate iubesti.
De fiecare data cand un barbat pleaca
Si te lasa pustiita,
El se transforma intr-un spin pe trupul tau de zeita,
Patandu-te cu amintirea lui.
Dar nu te ingrijora zeito
Caci Luceafarul la care doar visai
Se va preface peste noapte-n Fat-Frumos
Si cand va veni cu parul sau in vant
Si chipul sau de vis,
Va rupe toti spinii de pe tine
Si te va sculpta asa incat pe corpul tau
Sa ramana doar urma lui.
Va veti iubi cum ingerii doar se iubesc,
Veti face dragoste nopti in sir
Veti manca zambete la micul dejun si cina
Iar pranzul iti va fi gandul la el.
Esti femeie,
Iar Fat-Frumos va veni,
Caci el e barbat,
Iar scopul lui e acela de a te slavi pe tine!
Nefericita doamnă de Paris
Buze pasionale
de-o patima inrobitoare
si un fulger de vara-
Singura mea amintire pusa la pastrat pe iarna…
Chipul tau e personificarea dorintei,
iar privirea ta pare sa ascunda in ea
tot cerul, toate marile si tot pamantul,
de pe fiecare planeta in parte.
Fiecare femeie care iti zareste buzele pline
isi doreste sa moara pe amorul tau,
dar eu, care le-am gustat,
care te-am gustat,
mi-o doresc mai mult decat fiecare din ele,
caci sarutul tau e un blestem.
As vrea sa-ti spun iubite ca in jocul meu de-a relele
tu ai rolul cel bun,
ca esti rana ce-mi vindeca sufletul pagan
si as vrea sa-mi vindeci si inima,
sa o faci a ta
si sa o conservi in interiorul inimii tale.
Tu! Centrul greutatii universului meu,
impletirea perfecta intre rob si zeu,
Tu ma faci sa ma inclin neputincioasa
in fata dorintei arzatoare
de a ma darui tie,
in orice clipa,
numai de m-ai lua…
Nu am stiut in zlele de vara
ca poezia omoara,
ca romantismul vechi era defapt otrava
si ca atingerea ta era venin,
menit sa-mi faca inima sa doara.
Iar daca as fi stiut,
Nu as fi schimbat nimic.
Acum in toi de iarna-mi esti Luceafar,
caci noaptea te visez cum intri-n mine
si ziua plang de tristu-mi adevar-
Cum ai plecat si nu m-ai luat cu tine.
Tu nu răspunzi..
Eu te chem, tu nu raspunzi..
Sti cat ma zgarie indiferenta!
Ochii tai acum sunt surzi
Si nu imi mai aud prezenta.
Ai promis ca-i sa ramai.
Ai spus mereu c-o sa ma-ndrumi..
Dar ce-s cuvintele rostite
Cand dupa se transforma-n scrum?
O sa te mai chem, iubite,
Desi stiu ca nu auzi..
Am sa te pastrez in minte,
Undeva departe – ascuns.
Mai sti cand ai plecat –
Cum mi-ai pus inima-ntr-un cui?
Nu m-ai privit, nu ti-a pasat
Si am ramas a nimanui.
Nu imi mai aud prezenta
Ochii tai ce-acum sunt surzi.
Ma sfasie indiferenta
Cand eu te chem si nu raspunzi..
Amintire.
Mai stii cand m-ai primit in centrul mintii tale?
Vroiam atunci sa-ti dau amintirilor culoare.
Mai stii cand imi dadeai lectii de dans prin ploaie,
Sau gustul pielii mele pe buzele tale?
Ti-am dat, apoi ti-am luat si ultima culoare…
am facut rosu inchis din albastru de mare,
si cu toate ca am incercat atat de tare,
M-am transformat in negrul mintii tale.
Am baut din tine tot sufletul si vlaga,
Am baut din tine si viata si speranta,
Iubirea, dorinta, viata,
Si am baut prea mult…
Te-am golit si m-am umplut.
Te-am lasat acolo secatuit de toate,
Am plecat sa caut nectar mai departe
Si-acum imi pare rau, te plang-
Acum mi-e dor sa-ti intru-n gand.
Te rog veche iubire sa nu ma mai primesti,
Numai de vrei vreodata sa te secatuiesti,
Am sa ma-ntorc la tine in caz de ma doresti,
Si am sa-ti dau iar vietii orice culori voiesti.
