CONSTANTIN BUNILĂ PĂŞEŞTE BRUTAL DE TINEREŞTE ÎN LITERATURA ROMÂNĂ

0
627

L-am cunoscut pe jurnalistul Constantin Bunilă ca pe-un adept al sintaxei blânde, al umorului negru ,,accidental” ilustrat în pamflete, ca pe un caligraf al evenimentelor şi îmblinzitor de personalităţi nărăvaşe. A ,,construit” gazete, a polemizat şi a fost chiar el subiect al impulsurilor de senzaţie. O perioadă , mizând pe  aventură, ca pe o reaşezare inedită în cotidian, a fost ,,surprins în politică”, având o relaţie de intimitate abstractă cu ,,forme deja constituite”.

         Pe poetul Constantin Bunilă l-am descoperit în aglomerarea barocă, cu gust galant de cetate, purtând sfinţi de albastru în păr ( de jurai că ceva îngeresc s-a întâmplat)  şi dioptrii fanteziste, sub care poţi să întrezăreşti fisurile blâneţei. Purta sub braţ un caiet de dictando, din care săreau cuvinte cu obraz subţire, făcând un zgomot infernal de vers, într-un cuib de poezie.

      Eu sunt prieten cu poetul Constantin Bunilă, pentru că toţi poeţii sunt ,, bolnavi de nemurire”,  iar  aproape ceresc, pe aceştia ,, straiele senine” îi fac vizibili şi o clipă îi ridică pentru a-i proteja.

        Astăzi, Constantin Bunilă îşi asumă un risc inedit de spectaculos şi păşeşte brutal de tinereşte în LITERATURA ROMÂNĂ.

       Neţinând cont de vârstele lirice, de nervul generaţiilor, debutează mângâietor de târziu cu o plachetă de versuri, frământată alegoric cu indicii şi deschideri de gest, păcate şi tentaţii adolescentine de concept, menită să atragă contagios atenţia şi să creeze invidii spontane, perfect umane.

        ,,LA  CEAI CU UMBRA” triumfă sensurile fertile ale unui manual  solemn arhitectural  şi trădează  ideea de minţire a morţii, cu ,,testamente” înfoiate formal cât ,,o  poartă  spre singurătate”. Aici este locul de privilegiu unde poetul circulă în spaţiul său retoric, fără orgolii de graniţă, cu tupeu graţios şi un sentiment de greaţă originală. Nu are rivali şi are atitudine iritant de rafinată.

         Poezia sa este o biografie aritmetică, o multiplicare de discurs, o implicare de curaj agresiv, capabilă să surprindă sentimente vizibile, să rotească elemente obscure de comunicare în ceremoniale vitale, în ambiţii cu logică strălucitoare.

         Răsfăţat  că ,, trăieşte măcar într-un vers”, Constantin Bunilă devine, de azi, ,,o costrucţie” complicată, o ,, convulsie”  de  frumos, prin care vezi cum ,,cade lumina din moarte spre vieţi

                               Florin Preda-Dochinoiu

P.S.

        Astăzi, 7 sepembrie, ora 11,30, la Biblioteca Judeţeană ,,Christian Tell” Gorj, va avea loc lansarea volumului de versuri ,,LA CEAI CU UMBRA” al poetului Constantin Bunilă.

CONSTANTIN BUNILĂ PĂŞEŞTE BRUTAL DE TINEREŞTE ÎN LITERATURA ROMÂNĂ
5 (100%) 4 votes
untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here