Colocviul Internaţional „Brâncuşi” reuneneşte la Târgu-Jiu cercetători de renume din Europa

0
432

Reputaţi cercetători din spaţiul european şi naţional vor participa, începând de astăzi, la Colocviul Internaţional „Brâncuşi”, cu titlul „Ansamblul Monumental Brâncuşi, Târgu-Jiu – 80 de ani”, eveniment în cadrul căruia vor mai avea loc expoziţii de artă, lansări de carte şi film şi Gala Premiului Naţional Brâncuşi. Colocviul, care se desfăşoară în perioada 24-28 octombrie, este organizat de Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu.

Program Colocviul Internațional Brâncuși

Într-un comunicat de presă al Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare “Constantin Brâncuşi” se arată că “în cadrul evenimentului, dedicat împlinirii a 80 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental ridicat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu, sunt programate comunicări ştiinţifice cu participarea unor reputaţi cercetători din spaţiul european şi naţional, expoziţii de artă, lansări de carte şi film, precum şi Gala Premiului Naţional Brâncuşi. Evenimentul închinat ansamblului monumental va constitui un omagiu adus lui Constantin Brâncuşi, a cărui operă a marcat creaţia artistică a secolului XX, devenind un punct de reper pentru arta modernă şi contemporană”.

Potrivit sursei citate, prin intermediul acestui eveniment cultural aniversar se oferă comunităţii naţionale şi internaţionale o nouă percepţie asupra reprezentativităţii şi unicităţii ansamblului brâncuşian, a valorii sale universale, în contextul recentelor cercetări întreprinse de specialişti şi al numeroaselor studii ştiinţifice apărute în existenţa de 80 de ani a operei, procedând astfel la constituirea unui cadru de colaborare între autorităţile şi instituţiile româneşti de specialitate cu atribuţii pe plan naţional şi internaţional în domeniul culturii şi patrimoniului cultural. Colocviul se va desfăşura sub înaltul patronaj al preşedintelui României.

Carmina Weber

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.