JURNAL DE DECEMBRIE : Lacasul sfânt al copilariei mele

0
361

JURNAL DE DECEMBRIE : Lăcașul sfânt al copilăriei mele

 

                                                                           

de   Elisei Mioara GHIGOARTĂ

 

         

      Azi, într-un mod surprinzător m-au acompaniat și m-au îmbrățișat primii fulgi de nea. Frumusețea peisajului, ce mă înconjoară, acordă sufletului un moment de nostalgie puerilă.

       În camera de cămin, profunzimea sufletelor, ce se regăsec în ea,  este întrepătrunsă de versurile colindelor… Cât de repede trece timpul. Parcă mai ieri mă bucuram de razele soarelui ce îmi inundau privirea…azi, mă cuprinde un moment de dor…

       Întind mâinile spre cer…să pot rupe din albul norilor – o parte pentru liniștea sufletului, dar liniştea e… rece.  Încep să aşez printre stelele de nea  imaginile vieţii, pe categorii şi rafturi de importanţă

     Ochii, ca-ntr-o rugă, desenează chipul mamei. Frumusețea chipului ei este tinereţea sufletului meu. Îmi îndrept capul spre văzduh și văd imagini cu tatăl și fratele meu răscolind colinde. Ăsta, cu siguranţă, este sentiment de nostalgie. Îmi lipsește familia! Cum aș putea strânge timpul în palmele mele fără să-i mai dau drumul ?

      

,, COLIND DE CRĂCIUN”
de Mirona IANCU

Zilele petrecute acasă trec foarte repede, ca şi copilăria.Tot ce este frumos trece foarte repede! Dar nu asta mă supără, mă ingrozește ideea că nu voi mai fii copil, mă dor amintirile. Zilele de Crăciun au frumusețea vârstei. Părinții însă rămân aceeaşi, pregătind daruri, rămânmând Moş Crăciunul gătit frumos de iarnă.

     Sunt departe de tot ce îmi este dor…dar știu că și în acest an voi simții bucuria acelor Sărbători prin prezența lor…numai că mă doare când mă gândesc că acele chipuri vor îmbătrâni treptat.

   Lăcașul sfânt al copilăriei mele, azi,  îmi este biserica sufletului , locul unde minunile se întâmplă , unde copilul din mine poate dărui dragoste fără a cere nimic la schimb.

    Afară crengile se apleacă, fac ruga zăpezii.. Mi-e dor de casă.   Întind mâinile spre cer…să pot rupe din albul norilor – o parte pentru liniștea sufletului, dar liniştea e… rece. Nu-mi rămâne decât, printre stelele de nea, să aşez  imaginile vieţii, pe categorii şi rafturi de importanţă … pe primul raft, deasupra tuturor  – familia.De pe celelate rafturi ascult, eu,  colinde.

 

 

 

 

 

 

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.