CONSTANTIN PREDA
ai să regreţi, sfântule, ai să regreţi
o să regreţi, sfântule, o să regreţi
parfumul unor netrăite dimineţi
o să regreţi că mă tot chemi, că mă invoci
cu toată parohia ta de cutcurigi şi de prooroci
o să regreţi că mă doreşti
şi-mi scrii poeme prin caleşti
o să regreţi, te vei căina, va fi târziu
nebunul meu cu ham de bidiviu
o să te doară nepăsarea mea, o să te doară
ca secera ce intră-n firul de secară
o să regreţi, sfântule, ai să vezi
câtă mireasmă moare, dimineaţa, prin livezi
o să te doară nepăsarea mea de clopot şi-ntr-o noapte
voi mirosi a dunăre, a apuseni şi-a mere coapte
vei vrea, ca un tâlhar, din mine să tot bei
cu şleahta ta de-arhangheli, de paltini şi de tei
o să regreţi, tâlharule, o să regreţi
toată nemoartea din mine-ai să te-mbeţi
o să regreţi, te vei căina, va fi târziu
sfântul meu cu plâns trandafiriu
ce frumos mă alinţi, ce frumos mă răsfeţi / când doar tu şi dumnezeu mai credeţi în poeţi
ce frumos mă alinţi, ce frumos mă îmbeţi, ce frumos mă răsfeţi
când nimeni nu mai crede în poeţi
lupul meu, poet divin, cerb carpatin
aşa mă strigi tu – lacrimă de vin
doar tu îmi cunoşti semnul celest de pe trup
unde veşmintele sub primăveri se rup
doar tu te urci pe coapsa mea sa înnoptezi
iubitul meu, alungă moartea din livezi
doar tu-n procesiuni solemne şi amare
m-aprinzi, mă stingi cu gura ca pe-o lumânare
nu te grăbi, întârzie câte un veac în fiecare colţ al inimii mele
port bogăţii, aurării de şoapte şi de stele
nu te grăbi, întârzie un mileniu în fiecare lumină a trupului meu
port patrii de sfinţenie ştiute doar de dumnezeu
