Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) îi sfătuiește pe utilizatorii de telefonie fixă și mobilă care vor să beneficieze de ofertele speciale de sărbători și să își porteze numărul în altă rețea să verifice mai întâi cu operatorul actual dacă sunt în afara perioadei minime contractuale. Deși serviciul de portabilitate nu presupune, de regulă, plata unei taxe, rezilierea contractului curent de telefonie înainte de expirarea perioadei minime prevăzute de acesta implică de cele mai multe ori plata unor penalități de reziliere anticipată.
Condițiile contractuale de portare
Prin depunerea unei cereri de portare, utilizatorii solicită implicit și încetarea contractului de telefonie (fixă sau mobilă) pe care îl au cu furnizorul din rețeaua căruia vor să plece. De aceea, abonații care doresc să se porteze nu trebuie să depună separat sau anterior și o cerere de reziliere a contractului de telefonie. Existența unei solicitări de reziliere anterior depunerii cererii de portare poate conduce la imposibilitatea realizării portării și, în final, la pierderea numărului de telefon.
Astfel, înainte de a depune cererea de portare, este bine ca utilizatorii să verifice dacă a expirat perioada minimă a contractului (de regulă, 12 sau 24 de luni), precum și sumele pe care ar trebui să le plătească pentru încetarea contractului înainte de expirarea acestei perioade. Aceste informații trebuie să se regăsească în orice contract încheiat de utilizatori cu furnizorii de servicii de telefonie.
Atenție! Portarea numărului de telefon către un alt operator nu anulează obligațiile asumate de utilizatori la semnarea contractului cu operatorul inițial. De exemplu, dacă se solicită portarea înainte de expirarea perioadei minime a contractului, este posibil ca utilizatorul să fie nevoit să achite penalități de reziliere anticipată, iar dacă sunt facturi restante, acestea vor trebui achitate.
Bine de știut
portarea se realizează, de regulă, în termen de 3 zile lucrătoare de la data transmiterii cererii de portare aprobate atât de furnizorul acceptor, cât și de furnizorul donor;
în timp ce furnizorul operează portarea, serviciul de telefonie poate fi întrerupt pentru 3 sau 4 ore, timp în care utilizatorul nu va putea iniția sau primi telefoane;
în cazul telefoniei mobile, portarea se poate realiza nu numai de pe abonament pe abonament, respectiv de pe cartelă preplătită pe o altă cartelă preplătită, dar și de pe abonament pe cartelă preplătită și invers;
la portarea unui număr de pe cartelă preplătită, creditul rămas neutilizat se va pierde (nu va fi transferat în noua rețea);
portarea se poate anula printr-o cerere depusă la reprezentanța operatorului unde a fost solicitată inițial portarea (sau în orice alt centru dacă acest lucru nu este posibil), cel mai târziu cu 24 de ore înainte de data stabilită pentru realizarea portării;
perioada contractuală minimă (durata contractuală inițială) este acea perioadă în cuprinsul căreia utilizatorii nu pot rezilia contractul cu furnizorul de servicii de telefonie fără plata unor penalități, cu excepția situației în care furnizorul face vreo modificare a contractului. Vezi detalii aici.
Unde te informezi
ANCOM pune la dispoziție site-ul www.portabilitate.ro, unde poți afla detalii cu privire la pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru a porta un număr de telefon, răspunsuri la întrebări care apar frecvent în situația portării numerelor, dar și sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare. Accesând site-ul poți afla și dacă un număr de telefon a fost portat și rețeaua în care funcționează.
Ce, cum și unde reclami
În cazul în care întâmpini dificultăți pe parcursul procesului de portare, poți face o sesizare la ANCOM, parcurgând pașii detaliați aici.
Secțiunea InfoCentru din pagina de internet ANCOM pune la dispoziția utilizatorilor informații utile despre serviciile de comunicații electronice (telefonie, internet și televiziune) și serviciile poștale, pentru a-i sprijini în alegerea și folosirea acestor servicii. Informațiile se referă în principal la încheierea contractelor, modalitatea de tarifare, calitatea serviciilor, deblocarea terminalelor sau serviciul de roaming. În plus, utilizatorii pot găsi aici ghiduri dedicate, pe teme precum fraudele prin telefon sau serviciile de acces la internet.
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) este instituția care protejează interesele utilizatorilor de comunicații din România, prin promovarea concurenței pe piața de comunicații, administrarea resurselor limitate, încurajarea investițiilor eficiente în infrastructură și a inovației. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitați www.ancom.org.ro, www.portabilitate.ro și www.veritel.ro. Pentru a testa și monitoriza calitatea serviciului de internet, accesați www.netograf.ro.
Persoană de contact: Cătălina DRAGOMIR, Șef Serviciu Comunicare, tel. 0372.845.417
