CAZ ȘCOALĂ A MAFIEI PĂDURILOR ÎN JUDEȚUL GORJ

0
747

CAZ  ȘCOALĂ A MAFIEI PĂDURILOR ÎN JUDEȚUL GORJ

Incendierea voluntară a zonelor defrișate ilegal pentru a-și acoperii
urmele tăierilor și transportarea lemnului tăiat cu „maşini fantomă”

O anchetă jurnalistică făcută în colaborare cu o serie de ONG-uri și derulată pe parcursul anului 2015 a scos la iveală faptul că defrișările ilegale de pădure continuă la un nivel alarmant iar MAFIA PĂDURILOR, cei care se credea că vor fi stopați printr-o serie de reglementări cum ar fi Radarul Pădurilor, Codul Silvic, înființarea Gărzii Forestiere și mai nou adoptarea unei legi prin defrişările ilegale de pădure sunt considerate ameninţare la securitatea naţională a României, de fapt continuă să defrișeze pădurile României, schimbându-și doar strategia de operare și creându-și o rețea informativă proprie prin care sunt avertizați și protejați.

Incendierea voluntară a zonelor defrișate ilegal pentru a-și acoperii urmele tăierilor și transportarea lemnului tăiat cu „maşini fantomă”

Pentru a înțelege exact ce se întâmplă, vă prezentă în exclusivitate un caz școală a ceea ce însemnă MAFIA PĂDURILOR ȘI CUM ȘI-A SCHIMBAT STRATEGIA cu privire la modul de operare.

INCENDIILE DE ”vegetație” din județul Gorj au crescut de TREI ori în 2015

53955965-9a1f-42dc-b05f-2d5b813d2661

În județul Gorj, conform datelor prezentate de către ISU Gorj, în anul 2015 incendiile de ”vegetație” au crescut de peste trei ori față de anul 2014.Un lucru foarte ciudat și care ne-a atras atenția foarte mult este faptul că în urma acestor incendii nu au fost declarate pagube.

”Numărul incendiilor la vetegație uscată aproape că s-a triplat față de aceeași perioadă a anului trecut. Cauzele care au condus la izbucnirea incendiilor au la bază în special condițiile meteo.” – sursa Gorj TV

Zona Comunei Slivilești, județul Gorj locul unde se poate cumpăra lemn oricând.

03696543-7319-4d8f-8d20-448f63e3e60c

Mergând pe această informare și având o serie de alte informații am ajuns și în județul Gorj, în localitatea Slivilești.Am ales această localitate pentru că am aflat că în această toamnă a existat un incendiu intr-o zonă împădurită dar care nu a fost mediatizat.După o informare primară am observat că se poate cumpăra lemn oricând și orice tip de lemn fără nicio implicare din partea noastră în sensul că doar dai comandă și se rezolvă.

Am reușit să vorbim cu unii localnici care au început să ne descrie toată afacerea și toate manevrele care au legătură cu această afacere cu lemn.
Suspiciuni rezonabile de legături interesante între persoanele care se ocupă cu exploatarea lemnului și organele de control

În zona limitrofă comunei Slivilești există două zone unde se exploatează lemnul fără nicio problemă.
Precizăm faptul că nu vom da numele și identitatea persoanelor suspectate că ar fi implicate în aceste afaceri cu lemne pentru că, până la urmă, este treaba organelor abilitate să-i identifice și să caute dovezi, care până în acest moment nu au observat sau s-au făcut că nu observă ceva ce pentru noi a fost foarte clar. Vom folosi pseudonime.

Zona I de operare

Prima zonă pe care am analizat-o este cea care cuprinde Tehomir, Slivilești și Strâmtu.În această zonă, pădurea este ”păzită”, ar avea-o în custodie un anume inginer silvic, îi spunem noi TT-lu.Acest TT-lu își face veacul, se vizitează și este foarte bun prieten cu un anume, îi spunem noi BuniculNicolae.

Zona II de operare

Cea de-a doua zonă de operare și unde am observat aceleași legături suspecte este Pădurea Golu și Culmea Covrigiului-aparțin de comuna Slivilești zona unde s-a produs un incendiu de ”vegetație” în această toamnă.
Aici operează de fapt are în pază pădurile din zonă un anume Călin, care printr-o coincidență incredibilă este foarte bun prieten și vecin cu un alt personaj care se ocupă cu exploatarea lemnului, l-am denumit Popei.Acest Popei deține la rândul său camionetă și alte elemente care au legătură cu exploatarea lemnului.
Mai mult decât atât acest Popei are o soție care ar lucra în cadrul Primăriei Slivilești, unde altundeva decât la registrele cu proprietăți, cu pădurile, etc.Și ca să fie tot cercul închis mai intră pe fir și poliția, același Popei are ginerele polițist într-un timp chiar în localitatea Slivilești unde socrul se ocupă cu lemne.

Conform relatărilor de la fața locului, incendiul de pădure a fost produs voluntar de către persoane implicate în această MAFIE LOCALĂ A LEMNULUI.Vizitele pe care le-am făcut în zona incendiată ne-au arătat ceea ce era destul de clar, faptul că incendiile au apărut exact în zonele unde se taie lemn fără nico problemă și anume Pădurile Golu-Culmea Covrigiului.

Metodele de exploatare a lemnului și acoperirea urmelor sunt exact cum am descris mai sus.

Există legăturile directe între afaceriștii cu lemn și organele de contro – atât pădurari, primărie cât și poliția locală.Se taie în același timp cu momentul în care se marchează pentru persoanele fizice care au autorizație după care, la informarea prealabilă, se transportă, se fac bocuri sau se prelucrează în gospodăriile afaceriștilor după care se pleacă pe traseu cu camionetele.

ACUZAȚII GRAVE la NIVEL ÎNALT: au existat și există scurgeri de informații confidențiale/strict secret

Pe parcursul anului 2015 atât societatea civilă cât și mass media au relatat abuzurile la care a fost supusă pădurea prin tăieri masive ale pădurilor, defrișări ilegale și alte acțiuni asupra naturii.
Este foarte interesant cum până în acest moment nu se mai vorbește decât de măsurile care s-au luat, ce legi s-au adoptat împotriva acestui fenomen al tăierilor de pădure nefiind discutate și dezbătute aspectele legate de faptul că în acest moment se taie în continuare fără nicio problemă iar o dată ce au intrat în vigoare anumite reglementări și MAFIA PĂDURILOR s-a adaptat, găsind noi metode de a-și continua activitatea ilegală.
Din datele pe care le-am găsit în teren pe parcursul anului 2015 tăierile ilegale de pădure au continuat.Ne-am întrebat cum de pot continua și nimeni nu prinde decât pe cine pică nu cine face întradevăr afaceri cu lemn.Răspunsul l-am primit foarte direct în sensul că cei care fac afaceri cu lemn au o rețea de informații foarte bine pusă la punct în sensul că ei știu traseele și momentul în care se fac anumite controale la nivel de județ sau la nivel național.

Într-o discuție pe care am avut-o cu surse importante, care au dorit să-și păstreze anonimatul, atât din cadrul ministerului mediului cât și din zona de informații și protecție internă, am aflat cu stupoare că :
”au existat și există suspiciuni legate de scurgeri de informații confidențiale/strict secret care se referă la cunoașterea momentului și traseului controlului atât la nivel local cât și național”.

REȚEAUA INFORMATIVĂ a Mafiei Lemnului

f0651f8d-88fe-4dca-88c0-d7a0e59ef3cd

Vă prezentăm în continuare în exclusivitate care este rolul, cum își desfășoară activitatea de informare și avertizare prin care se pot tăia în continuare pădurile.

DEMNITARI-PARLAMENTARI
În primul rând afaceriștii cu lemn primesc informații de la anumite personaje politice, demnitari cu care au legături strânse, mai ales că o parte din banii din afacerile cu lemn merg în campaniile electorale.Rolul demnitarilor în rețeaua informativă este una de ordin legislativ în sensul că anumite inițiative legislative care pot dăuna afacerilor cu lemn sunt întârziate sau sunt informați din timp cu privire la ce o să conțină.Mai mult decât atât, în momentul în care o asemenea inițiativă pare că va fi adoptată se fac presiuni pentru a introduce anumite completări favorabile lor.Aici putem foarte ușor să speculăm și faptul că anumiți parlamentari ocupă și anumite funcții în diferite ministere de unde au acces și la alte informații, la alt nivel, inclusiv legate de controale și anchete pornite la nivel național.

PRIMĂRIE
Rolul unei primării, ca instituție, în această afacere este foarte împortant în primul rând pentru că este administrația de la care se pot lua anumite autorizații, care deține planurile cu poziționarea pădurilor, care sunt proprietarii și mai ales cea care îi poate informa cu privire la unele potențiale probleme venite de la județ.Cea mai uzuală metodă de a racola un informator din interiorul unei primării este cea prin care un membru sau mai mulți membri din familia unui angajat din cadrul primăriei sunt plătiți/angajați la firma care exploatează lemnul în zona respectivă.

PĂDURARUL
Chiar dacă o pădure este privată sau a statului există un personaj care știe ce și cum se întâmplă într-o pădure.El este așa numitul paznic al pădurii doar că rețeaua este legată ombilical de acest personaj.Pădurarul este cel care îi poate avertiza și informa unde, ce și cum pot tăia.Oricum pădurarii sunt remunerați pe baza unui tabel, pe care am reușit să-l vedem, și unde sunt trecute sumele sau lemnul(prelucrat sau nu) pe care le-a primit pe lună și în funcție de cât au primit i se dă o anumită cotă. O metodă foarte interesantă de a tăia ilegal dar să nu fie probleme, venită chiar de la un pădurar este cea prin care se taie ilegal în prezența pădurarilor și a oamenilor.Cum funcționează : un om face o cerere pentru a tăia lemn, pădurarul vine în pădure cu persoana care a făcut cererea pentru a-i marca lemnul dar în același timp îi chemă și pe băieții de la firma care exploatează lemn, în aceeași zi și aproximativ la aceeași oră.În general pădurarul vine cand sunt mai multe cereri iar oamenii taie legal alături de cei care nu taie legal, neexistând nicio suspiciune toți crezând că toată lumea este legal, nu te poți gândi că ar putea cineva să taie de față cu pădurarul.Mai mult decât atât, în ziua în care sunt marcați legal copacii nu va exista niciun supra-control pentru că se știe că va fi acolo pădurarul la marcaj și nu mai este nevoie să se facă un asemenea control.Informația merge la Mafia Lemnului și atunci când sunt făcute controalele periodice de către comisari de la județ iar în acea perioadă toată lumea stă cuminte.

POLIȚIA LOCALĂ
Sunt anumite zone în care poliția locală dintr-o comună însoțește sau înlesnește aceste transporturi de lemn pe raza localității.Polițiștii au o foaie de activități, trasee și orele în care sunt prevăzute acțiuni ale poliției locale pe raza localității.În funcție de aceste acțiuni îi informează pe cei din mafia lemnului pe unde și la ce oră să care lemnul tăiat în așa fel încât dacă prin absurd sunt probleme să poată explica faptul că ei conform fișei nu puteau fi pe teren.Mai mult decât atât informarea vine imediat ce se află dacă va fi un alt control al superiorilor sau metoda foarte șmecherească pe care o folosesc e să vorbească cu colegii lor și să le spună că e liniște în zonă și ei sunt la treabă chiar dacă în foile de acțiune sunt trecute alte intervale de timp.

MAFIA PĂDURILOR ȘI-A SCHIMBAT STRATEGIA: Incendierea voluntară a zonelor defrișate ilegal pentru a-și acoperii urmele tăierilor

3cd3138f-726d-4951-9919-f6ebde3b02e9

Incendiile de vegetație din 2015, care au crescut în acest acest an și de trei ori față de anul 2014, de fapt sunt incendii apărute în zonele unde s-a defrișat ilegal pentru a acoperii urmele acestor tăierilor ilegale de păduri.

Toată lumea, inclusiv autoritățile le prezintă ca incedii de vegetație când de fapt sunt o acoperire ingenioasă a unor urme, sunt incedii provocate voluntar de către cei care au defrișat ilegal pădurea și care prin această metodă ingenioasă ascund urmele iar cei care au legătură cu aceste lucruri, atât pădurarul, primăria cât și poliția locală sunt acoperite.Interesant este că nici în raporturile ISU, ale pompierilor, nu apare vreo pagubă.Nimeni nu a făcut o anchetă cu privire la ce a fost înainte de acest incediu cu toate că în pozele pe care o să le prezentăm în continuare apar buturile și resturile copaciilor tăiați.Mai mult decât atât incendiile au fost pe toată perioada anului, indiferent de condițiile meteo, doar că nimeni nu a analizat faptul că incendiile apar într-o perioadă în care ar fi trebuit să existe controale ample în acele zone.

Vă prezentăm în continuare poze ale incendiilor așa zis de vegetație care de fapt ascund foste păduri defrișate.Pentru a nu exista dubii am folosit pozele cu incendiile din toată țara, veți fi surprinși să observați că în toate incendiile există urme ale unor foste păduri dar nimeni nu a sesizat aceste lucruri.

MAFIA PĂDURILOR ȘI-A SCHIMBAT STRATEGIA: transportarea lemnului tăiat cu „maşini fantomă”

O dată cu introducerea Radarului Padurii prin care e nevoie ca mașinile care transportă lemn să aibe anumite documente iar populația poate suna la 112 pentru a se verifica numărul de înmatriculare al mașinilor care transportă lemn astfel fiind automat verificate s-a schimbat și strategia MAFIEI PĂDURILOR prin folosirea în transportul lemnului a așa numitelor „maşini fantomă”.

Ce sunt ”mașinile fantomă”

paduri camion lemne

În primul rând se folosesc autocamioanele, mai ales pe drumurile forestiere, fără număr de înmatriculare.Acestea transportă din inima pădurii lemnul tăiat până la primul drum comunal sau județean fără nicio problemă pentru că operatorii de la 112, dacă nu le este comunicat numărul de înmatriculare, nu pot verifica dacă trasportul de material lemnos este legal sau nu.

După ce lemnul este transportat aproape de un drum județean, de aici este preluat de alte ”mașini fantomă” și anume camionete cu numere de inmatriculare pe bulgaria sau anglia, dar de 7,5 tone, mai mici.Unele anunțuri sunt la liber și pe site-urile de specialitate fără nicio problemă.

Așteptăm cu interes ce reacții vor avea autoritățiile în legătură cu suspiciunile rezonabile privind existența unei MAFII A PĂDURILOR și cum și-a SCHIMBAT STRATEGIA prin incendierea voluntară a zonelor defrișate ilegal pentru a-și acoperii urmele tăierilor și transportarea lemnului tăiat cu „maşini fantomă”.

Iar autoritățile din județul Gorj ar trebui să fie mult mai atente la asemenea fenomene mai ales că acum ceva timp tot noi, ecopolitic.ro, am dezvăluit o serie de probleme privin defrișările ilegale de păduri și exploatările ilegale de balast-balastierele.

CAZ ȘCOALĂ A MAFIEI PĂDURILOR ÎN JUDEȚUL GORJ
5 (100%) 1 vote
untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ