În această săptămână are loc prima ediţie a Taberei de sculptură în lemn ,,Acasă la Brâncuşi”

0
560
Foto: www.waldorfsimeria.ro

Tabăra internaţională de sculptură în lemn ,,Acasă la Brâncuşi”, aflată la prima ediţie se desfăşoară în această săptămână la Peştişani. POtrivit declaraţiilor lui Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj , la această primă esiţie participă şase sculptori din România şi unul din Bulgaria.

Foto: www.waldorfsimeria.ro
Foto: www.waldorfsimeria.ro

Sculptorii vor putea să dea frâu liber imaginaţiei întrucât organizatorii nu au impus o temă anume pentru această primă ediţie.

,,(…)La Peştişani este o manifestare, un eveniment pe care vrem să îl facem începând de anul acesta în fiecare an. Este o iniţiativă, un parteneriat public-privat prin intermediul căruia, în fiecare an, un anume număr de artişti plastici să participe în această tabără, iar creaţiile lor să rămână, evident, la nivelul comunităţii din Peştişani. Anul acesta este vorba de sculptură în lemn, este prima ediţie, participă şase artişti plastici din România şi unul din Bulgarai”, a declarat Ion Cepoi pentru Radio Târgu-Jiu.

,,(…)Tabăra are caracter internaţional. Ceea ce este foarte important din acest punct de vedere este faptul că iată, după mai bine de trei decenii, trei decenii şi jumătate, la Peştişani se organizează din nou o tabără de sculptură, iar într-un fel sau altul se vrea a fi continuatoarea celei din urmă cu decenii care a dăruit Peştişanului, în Izvorul Bistriţei, un număr impresionant de sculpturi”, a mai spus directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.

În această săptămână are loc prima ediţie a Taberei de sculptură în lemn ,,Acasă la Brâncuşi”
5 (100%) 1 vote
untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ