DUPĂ PRIMA ZI DE CONCURS, TOMA COCONEA CONDUCE PLUTONUL RED BULL X-ALPS

0
99

A PARCURS PESTE 120 KM ÎN MAI PUȚIN DE 24 DE ORE, PE UN VÂNT CARE BĂTEA CU PESTE 100 KM/H PE ANUMITE PORȚIUNI

31 de sportivi au luat startul într-o cursă epică – 1,138 km de aventură de la Salzburg la Monaco, doar pe jos sau cu parapanta.

Sub norii denși și amenințători ai Salzburgului, 31 de sportivi din 20 de țări au luat ieri startul într-o cursă care le va testa la maxmim limitele – cea de a opta ediție a Red Bull X-Alps. Care este misiunea lor? Să ajungă la Monaco în cel mai scurt timp posibil, cu parapanta sau pe jos, pe un traseul bine stabilit, în care trebuie să atingă opt puncte obligatorii din șapte țări.

 Primul punct care a trebuit atins a fost vârful Gaisberg de 1,287m, în apropierea Salzburgului, unde Toma a ajuns al doilea, cu șapte minute mai târziu decât primul sportiv, germanul Sebastian Huber. Următorul punct este situat pe vârful Triglav, din Slovenia, la 157 km sud față de primul punct.

 Cum vremea a fost ploioasă, concurenții au fost nevoiți să ia cărăile munților la picior, în unele zone chiar să apeleze la abilitățile lor de alpiniști și alergători de anduranță. Toma Coconea, alăuri de suporterul său, Adrian Miclea, au decis să-și folosească Nigh Pass-ul chiar din prima noapte de concurs. Acesta le-a dat posibilitatea să meargă pe parcursul întregii nopți, însă fiecare concurent are un singur Night Pass în competiție, mai puțin câștigătorul Prologului, care a mai primit unul în plus.

 “Am profitat de vremea rea și de calitatea mea, aceea de a alerga, chiar și în condiții extreme. Ținta noatră a fost să trecem de Lacul Kolnbreinspeicher, o zonă foarte periculoasă și greu accesibilă. Am reușit să trec în jurul orei 2 AM de această zonă vitregă, fiind singurul care s-a încumetat să parcurgă traseul, mai ales că vântul bătea cu peste 100 km/h. A fost o noapte grea, am parcurs peste 120 km, însă sper să ajung astăzi într-o zonă unde vremea arată mai bine pentru zbor. Dacă voi reuși, voi fi singurul atlet care va putea zbura astăzi și avansul ar putea fi considerabil, a spus Toma la prima oră a dimineții.

Toma Coconea (ROU) hikes during the Red Bull X-Alps in Salzburg, Austria on July 2, 2017

TOMA COCONEA, DE DOUĂ ORI MAI RAPID DECÂT ESTIMĂRILE GOOGLE MAPS

 Dacă verificăm Google Maps timpul mediu pentru a parcurge distanța dintre Gaisberg și satul St Johann din Pongau este de 13h16min. Toma a parcurs această distanță în aproximativ șapte ore, cu cinci ore mai rapid decât o persoană normală. Românul a alergat cu aproximativ 9 km/h. Dacă am parcurge aceeași distanță cu bicicleta, am parcurge-o în 4h28min, conform Google Maps.

 Am făcut aceste comparații pentru a înțelege mai bine cam cât de repede aleargă Toma Coconea, românul care deține în acest moment și recordul de alergare într-o singură zi la Red Bull X-Alps – 140 km. Îl va depăși astăzi?

 Urmăriți cursa live pe  www.redbullxalps.com.

DUPĂ PRIMA ZI DE CONCURS, TOMA COCONEA CONDUCE PLUTONUL RED BULL X-ALPS
5 (100%) 2 votes
untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ